împiedicare sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 301/18 / V: ~dec~, ~pedec~ / Pl: ~cări / E: împiedica¹] 1 Fixare a unei piedici la picioarele unui animal, pentru a împiedica fuga Si: împelecare (1), împelecat¹ (1), împiedicat¹ (1). 2 Înfrânare a roților unui vehicul pentru a-l face să meargă mai greu Si: împiedicat¹ (2). 3 Punere în calea cuiva a unei piedici pentru a-l face să cadă la pământ Si: împiedicat¹ (3). 4 (Fig) Ținere în loc a cuiva sau a ceva Si: împiedicat¹ (4). 5-6 Lovire cu piciorul de un obstacol (și cădere) Si: împelecare (2-3), împelecat¹ (2-3), împiedicat¹ (5-6), poticnire. 7 (Îrg; ccr) Obstacol. 8 Împleticire a pașilor Si: împiedicat¹ (7). 9 Așezarere a piedicii de siguranță la mecanismul armelor de foc Si: împiedicat¹ (8). 10-11 Neputință a articulării sunetelor, din cauza consumului de alcool Si: împiedicat¹ (9-10). 12 Vorbire nedeslușită, greoaie, însoțită de repetiția silabelor Si: găngăvire, împiedicat¹ (11).

ÎMPIEDICARE, împiedicări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) împiedica. 2. (Învechit și arhaizant) Piedică, obstacol, opreliște. Treburile se aranjează deci fără împiedicare. VORNIC, P. 90. Lăpușneanul nu întîlnise nici o împiedicare în drumul său. NEGRUZZI, S. I 142. – Variantă: împiedecare s. f.

împedeca² v vz împiedica²

împedeca¹ v vz împiedica¹

împedica v vz împiedica¹

împiedeca v vz împiedica¹

împiedecare sf vz împiedicare

împiedica² vtr [At: PĂCALĂ, M. R. 310 / V: ~deca / Pzi: împiedic / E: ns cf împiedena] (Trs) 1-2 (Rar; d. materiale textile) A se îndoi în lungime (și a coase ulterior cu mașina din greșeală cele două părți).

împiedica¹ [At: CORESI EV. 17/2 / V: ~pedeca, ~ped~, ~piedeca / Pzi: împiedic / E: ml *impedico, -are] 1 vt (D. animale) A pune piedică la picioare (prin legare) ca să nu mai poată fugi Si: a împeleca (1). 2 vt A înfrâna roțile unui vehicul pentru a-l face să meargă mai greu. 3 vt (Îe) ~că la deal sau despiedică la vale Se spune despre un om îndărătnic, care face lucrurile pe dos. 4 vt A pune cuiva o piedică pentru a-l face să cadă la pământ. 5 vt (Fig) A ține în ioc pe cineva sau ceva Si: a opri. 6 vt A pune piedica de siguranță la mecanismul armelor de foc. 7-8 vr A se lovi cu piciorul de un obstacol (și a cădea) Si: a se împeleca (2-3), a se poticni. 9 vr (Îlv) A se ~în picioare A se împletici. 10-11 vr (Îe) A i se ~ (cuiva) limba A nu putea articula bine sunetele din cauza beției. 12 vr (Îlv) A se ~ la vorbă A gângăvi. 13 vr (Fig) A da mereu peste cineva sau peste ceva care supără, stingherește.

ÎMPIEDICA, împiedic, vb. I. 1. Refl. (Despre oameni, animale etc.; mai ales urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «în») A se lovi (cu piciorul) de ceva care stă în cale (și a cădea), a se poticni; a se izbi de cineva întîlnit în cale. Moș Șoric se împiedică de prag și se izbi cu capul de celalalt părete. SADOVEANU, O. III 570. Se împiedică de ceva și cade jos. CREANGĂ, A. 50. ◊ (Poetic) Năvalnic s-apropie pașii, Și-n goana lor cîntă arcașii, Și-așa de sălbatic li-e cîntul – Din piele de urs au vestmîntul, Și-n bărbile lor încîlcite Se-mpiedică vîntul. COȘBUC, P. II 31. ◊ Refl. reciproc. S-au împiedicat unul în altul. SBIERA, P. 242. ◊ Expr. A se împiedica în picioare = a se împletici. A i se împiedica (cuiva) limba = a nu putea articula ușor și bine sunetele (din cauza beției sau a unei boli, a unei infirmități). A se împiedica la vorbă = a gîngăvi. Dar ce ai în gură? Te împiedici la vorbă. SAHIA, N. 104. ♦ Fig. A da mereu în drum peste ceva sau cineva. Li se părea că tot de el se-mpiedică. ISPIRESCU, L. 337. 2. Tranz. Fig. A opri, a ține în loc (pe cineva sau ceva), a sta cuiva în cale, a nu lăsa să se facă (sau să se înfăptuiască) ceva. Regimul burghezo-moșieresc a împiedicat dezvoltarea științei arheologice. IST. R.P.R. 7. Mersul înainte al omenirii nu-l poate împiedica nici fortăreața, nici arma de foc. STANCU, U.R.S.S. 121. Numai dumneata... poți să-l împiedici de la cine știe ce nebunie. C. PETRESCU, C. V. 336. 2. Tranz. A pune piedică la picioare, a lega picioarele din față sau cele din spate ale unui animal, ca să nu poată fugi. A-mpiedicat calul și și-a pregătit culcuș. STANCU, D. 21. Vorba-și isprăvea Și se arunca Cal de-mpiedica Și jos îl trîntea. TEODORESCU, P. P. 447. ♦ A pune opritoare la roțile unui vehicul (pentru a-l face să meargă greu); a înțepeni. Ion Jura împiedică roata dindărăt din dreapta, din partea rîpei, cu un lanț. DUMITRIU, N. 155. – Variantă: împiedeca (EMINESCU, O. I 146) vb. I.

împiedecà v. 1. a pune o piedică, a opri în loc; 2. a lega picioarele calului; 3. a se lovi de ceva sau de cineva; 4. fig. a sta locului, a se încurca. [Lat. IMPEDICARE].

împédec (est) și împĭédec (vest), a -á v. tr. (lat. im-pedico, -áre, a prinde în pedică, d. pédica, pedică; vit. impedicare, pv. empedegar, fr. empêcher [pg. dial. empelgar, a cruța o osteneală]). Prind în pedică, pun pedică, leg picĭoarele: a împedeca un cal. Fig. Opresc, încurc, jenez: bagajele și ploaĭa mă împedecaŭ să merg. V. refl. Mă lovesc în mers: calu s’a împedecat și a căzut. Fig. Ministru s’a împedecat de multe greutățĭ. – Și împedic, împĭedic cînd e acc. pe răd. Și împélec (Vicĭu). V. zăticnesc.

împĭédec, V. împedec.

împiedicare s. f., g.-d. art. împiedicării; pl. împiedicări

împiedicare s. f., g.-d. art. împiedicării; pl. împiedicări

împiedicare s. f. (sil. -pie-), g.-d. art. împiedicării; pl. împiedicări

împiedica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împiedic, 2 sg. împiedici, 3 împiedică; conj. prez. 1 sg. să împiedic, 3 să împiedice

împiedica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împiedic, 3 împiedică

împiedica vb. (sil. -pie-), ind. prez. 1 sg. împiedic, 3 sg. și pl. împiedică; conj. prez. 3 sg. și pl. împiedice

împiedica

împiedec.

ÎMPIEDICARE s. 1. poticneală, poticnire, (înv.) poticnitură. (~ calului în mers.) 2. poticnire. (~ la vorbă.) 3. înfrânare. (~ unui car, la vale.) 4. v. interzicere. 5. v. zădărnicire. 6. înfrânare, oprire, stăvilire. (~ avântului industrial.) 7. v. evitare. 8. v. anihilare.

ÎMPIEDICARE s. v. obstacol, piedică.

împiedicare s. v. OBSTACOL. PIEDICĂ.

ÎMPIEDICARE s. 1. poticneală, poticnire, (înv.) poticnitură. (~ calului în mers.) 2. poticnire. (~ la vorbă.) 3. înfrînare. (~ unui car, la vale.) 4. interzicere, oprire, (pop.) opreliște, (înv. și reg.) popreală. (~ accesului cuiva.) 5. dejucare, zădărnicire. (~ uneltirilor cuiva.) 6. înfrînare, oprire, stăvilire. (~ avîntului industrial.) 7. evitare, îndepărtare, înlăturare, ocolire, preîntîmpinare, prevenire, (rar) prevenție. (~ unor consecințe neplăcute.) 8. anihilare, anulare, contracarare, neutralizare, zădărnicire. (~ efectelor negative ale...)

ÎMPIEDICA vb. 1. a se poticni, (reg.) a (se) scăpăta. (Calul se ~ în mers.) 2. a se poticni. (Se ~ la vorbă.) 3. a înfrâna. (~ o căruță, la vale.) 4. a opri, a reține, (înv. și reg.) a popri, (înv.) a apăra. (Nu-l pot ~ să...) 5. a jena, a stingheri, a stânjeni. (Îl ~ în mișcări.) 6. v. zădărnici. 7. a înfrâna, a opri, a stăvili, (fig.) a frâna. (Nu puteau ~ avântul revoluționar.) 8. v. evita. 9. v. anihila.

ÎMPIEDICA vb. 1. a se poticni, (reg.) a (se) scăpăta. (Calul se ~ în mers.) 2. a se poticni. (Se ~ la vorbă.) 3. a înfrîna. (~ o căruță, la vale.) 4. a opri, a reține, (înv. și reg.) a popri, (înv.) a apăra. (Nu-l pot ~ să...) 5. a jena, a stingheri, a stînjeni. (Îl ~ în mișcări.) 6. a dejuca, a strica, a zădărnici. (Le-a ~ toate planurile.) 7. a înfrîna, a opri, a stăvili, (fig.) a frîna. (Nu puteau ~ avîntul revoluționar.) 8. a evita, a se feri, a îndepărta, a înlătura, a ocoli, a preîntîmpina, a preveni, (rar) a se apăra. (Încearcă să ~ primejdia.) 9. a anihila, a anula, a contracara, a neutraliza, a zădărnici. (A ~ efectele negative ale...)

A împiedica ≠ a despiedica, a stimula

împiedica (împiedic, împiedicat), vb. – 1. A pune piedică, a lega picioarele unui animal. – 2. A înfrîna o roată. – 3. A pune piedici. – 4. A interzice. – 5. (Refl.) A se lovi cu piciorul de ceva, a se poticni. – Mr. nchiedic, nchidicare, megl. (a)mpedic. Lat. impĕdĭcāre (Pușcariu 787; Candrea-Dens., 1377; REW 4296), cf. alb. pëngoń, v. it. impedicare, prov. empedegar, fr. empêcher, sp. empachar, port. empelgar. Cf. piedică. – Der. împiedicătură, s. f. (piedică, obstacol); împiedicătoare, s. f. (cală, pană, piedică); împiedicător, adj. (care împiedică); neîmpiedicat, adj. (liber, fără piedică); împieleca, vb. (a lega picioarele unui cal), încrucișare între împiedica și împila (Pușcariu, RF, II, 66; DAR).

împiedica, vb. I (reg.) a îndoi în două (în lungime) și a coase.

ABUSUS NON TOLLIT USUM (lat.) abuzul nu împiedică uzul – Maximă din vechiul drept francez. Teama de a săvârși un abuz (de drept) nu trebuie să ducă la neexercitarea dreptului.

a se împiedica de nas expr. (glum.) a avea nasul lung.

impiedicat la vorbă expr. bâlbâit.