îmbarcare sf [At: DA / S și: (înv) înb~ / Pl: ~cări / E: îmbarca] 1 Urcare a unor persoane sau mărfuri pe o navă pentru a călători sau pentru a fi transportate pe apă. 2 (Pgn) Îmbarcare (1) în orice mijloc de transport.

ÎMBARCARE, îmbarcări, s. f. Acțiunea de a (se) îmbarca. La fața locului lumea, gură-cască, se adunase grămadă să privească la îmbarcarea boilor pe vapor. BART, S. M. 85.

ÎMBARCARE s.f. Acțiunea de a (se) îmbarca și rezultatul ei. [< îmbarca].

ÎMBARCA, îmbarc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe o navă pentru o călătorie pe apă; p. gener. a (se) urca în orice fel de mijloc de transport pentru a călători. – Din fr. embarquer.

ambarca v vz îmbarca

îmbarca vtr [At: DRĂGHICI, R. 281 / S și: (înv) înb~ / V: (înv) am~ / Pzi: îmbarc / E: în- + barcă cf fr embarquer] 1-2 A (se) urca pe o navă pentru a călători sau pentru a transporta mărfuri pe apă. 3-4 (Pgn) A (se) îmbarca (1-2) în orice mijloc de transport.

ÎMBARCA, îmbarc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe o navă pentru o călătorie pe apă; p. gener. a (se) urca pentru a călători în orice fel de mijloc de transport. – Din fr. embarquer.

ÎMBARCA, îmbarc, vb. I. Refl. A se urca într-o navă, pentru o călătorie pe apă; p. ext. a se urca într-un vehicul terestru sau aerian pentru o călătorie mai lungă. Nu a vrut să se îmbarce, cerînd alt comandant. CAMIL PETRESCU, T. II 181. Ne îmbarcarăm în vasul companiei vapoarelor. BOLINTINEANU, O. 268. ◊ Tranz. Fata, rămasă singură, fără nici un sprijin, fu îmbarcată pe un vapor. BART, E. 41. Îi îmbarcă mai pe urmă pe un vapor austriac. GHICA, S. A. 154.

ÎMBARCA vb.I. 1. tr., refl. A (se) urca pe o navă; (p. ext.) a (se) urca într-un tren, într-un vehicul pentru o călătorie mai îndelungată. 2. tr. A încărca o navă. [P.i. îmbarc, 3,6 -că. [< fr. embarquer].

ÎMBARCA vb. I. tr., refl. a (se) urca pe o navă, într-un vehicul pentru o călătorie. II. refl. (fig.) a se angaja împreună într-o acțiune. (< fr. embarquer)

A SE ÎMBARCA mă îmbarc intranz. A se urca în calitate de călător într-un vehicul (mai ales într-o navă). /<fr. embarquer

A ÎMBARCA îmbarc tranz. 1) (persoane) A face să se îmbarce. 2) A pune sau a lua la bordul unui vehicul (mai ales al unei nave). ~ mărfuri pe vapor. /<fr. embarquer

îmbarcà v. 1. a pune într’o barcă sau o corabie; 2. a se urca în corabie spre a călători pe mare.

*imbárc și îmbárc și -chéz, a -cá v. tr. (it. imbarcare, fr. embarquer). Suĭ, pun în barcă (în vapor, în corabie) ca să plec. V. refl. Mă suĭ într’un bastiment ca să plec.

îmbárc, V. imbarc.

îmbarcare s. f., g.-d. art. îmbarcării; pl. îmbarcări

îmbarcare s. f., g.-d. art. îmbarcării; pl. îmbarcări

îmbarcare s. f., g.-d. art. îmbarcării; pl. îmbarcări

îmbarca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbarc, 2 sg. îmbarci, 3 îmbarcă; conj. prez. 1 sg. să îmbarc, 3 să îmbarce

îmbarca (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbarcă

îmbarca vb., ind. prez. 1 sg. îmbarc, 3 sg. și pl. îmbarcă

îmbarc.

Îmbarcare ≠ debarcare

A se îmbarca ≠ a debarca

ÎMBARCARE urcarea în aeronavă a pasagerilor sau încărcarea mărfurilor la bord.

BURDUF DE ÎMBARCARE pasaj articulat suspendat destinat deplasării pasagerilor din aerogară la aeronavă.

LOC DE ÎMBARCARE / DEBARCARE, totalitatea instalațiilor și amenajărilor dintr-un aeroport care asigură operațiunile de îmbarcare și debarcare a pasagerilor, mărfurilor, a trupelor etc.

îmbarcá, îmbarc v. t. (intl.) 1. a aresta. 2. a întemnița. 3. a transfera dintr-un penitenciar în altul.