șteamăt, ~ă [At: MAIOR, IST. 257/11 / V: (reg) așteamătă, schiamătă, st~, ~amă sf (Pl: ~mete) ~aot sn / Pl: ? / E: ns cf știmă²] 1 sf (Reg) Arătare (27). 2 sf (Reg) Ființă foarte slabă, epuizată (de boală). 3 sf (Trs; Ban) Rămășiță. 4 sf (Trs; Ban) Urmă. 5 sf (Trs; Ban) Țipenie. 6 sn (Olt; în legătură cu verbe de mișcare; îlav) Cu de-a ~u Pe furiș Si: tiptil. 1 sn (Trs; înv; îf șteamăt) Pretext. 8 sf (Trs; Mun; îe) A-și face ~ă A se preface că are treabă. 9 sf (Trs; Mun; îae) A-și face de lucru. 10 sn (Reg) Sunet. 11 sn (Reg; spc) Zgomot (ușor) făcut de vânători pentru a deruta vânatul. 12 sn (Reg; îlv) A face ~ A vesti.

șteamă sf vz șteamăt

șteaot sn vz șteamăt

ȘTEAMĂT s. v. motiv, pretext, scuză, sunet, zgomot.

șteamăt s. v. MOTIV. PRETEXT. SCUZĂ. SUNET. ZGOMOT.

șteamăt s.n., s.f. (reg.) 1. rămășiță, urmă, țipenie. 2. (s.n.; în loc. adv.) cu de-a șteamătu = tiptil, pe furiș. 3. (s.n.; în forma: steamăt) pretext. 4. (s.n.; s.f.) sunet, zgomot; zgomot ușor făcut de vânători pentru a deruta vânatul. 5. (s.n.; în loc. vb.) a face șteamăt = a da de veste, a vesti. 6. (s.f.) arătare, vedenie, apariție; ființă foarte slabă, epuizată de boală, umbră. 7. (s.f.; în expr.) a face șteamătă = a se preface că are treabă; a-și face de lucru.