înzăbăla vt [At: PANN, P.V. II, 156/22 / Pzi: ~lez / E: în- + zăbală] 1 A pune zăbală unui cal. 2 (Fig) A se face stăpân pe cineva. 3 (Fig) A duce de nas pe cineva.

A ÎNZĂBĂLA ~ez tranz. (cai) A prevedea cu zăbale. /în + zăbală

înzăbălà v. 1. a pune zăbală; 2. fig. a înfrâna: m’a înzăbălat muierea PANN.

înzăbăléz v. tr. Pun zăbalele (zăbala și zăbăluța), înstrunez. Fig. Înfrînez, prind, reduc în puterea mea: m’a înzăbălat muĭerea (Pan)!

înzăbălat adj. m., pl. înzăbălați; f. sg. înzăbălată, pl. înzăbălate

înzăbăla (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înzăbălează

înzăbăla vb., ind. prez. 1 sg. înzăbălez, 3 sg. și pl. înzăbălează

înzăbăla vb. I (reg.) 1. a pune zăbala unui cal. 2. (fig.) a se face stăpân pe cineva, a-l duce de nas, a-l purta pe degete, a-l conduce după voie, a-l înfrâna.