INTONA, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec, o melodie solemnă; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întona vb. I] – Din it. intonare.

intona [At: NEGRUZZI, S. II, 123 / V: (pop) în~ / Pzi: ~nez / E: it intonare] 1 vt A da tonul pentru începerea unui cântec. 2 vt (Pgn) A cânta. 3 vt (Buc) A rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază etc. Si: a accentua. 4-5 vtr (Fig; înv) A (se) insista asupra unui lucru.

INTONA, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întona vb. I] – Din it. intonare.

INTONA, intonez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la o bucată muzicală) A executa, a cînta. Uriașa fanfară compusă din 1000 de instrumentiști intonează «Onorul la general», SCÎNTEIA, 1953, nr. 2749. Noaptea este foarte rece; Iar afar-un călător Prin furtuna nopții trece, Intonînd cîntări de dor. BOLINTINEANU, O. 93. Intonează-o psalmodie. NEGRUZZI, S. II 123. 2. A accentua, a rosti (un cuvînt, o frază) cu un anumit ton. – Prez. ind. și: (învechit) inton (ALECSANDRI, P. A. 111). – Variantă: întona (ODOBESCU, S. III 80) vb. I.

INTONA vb. I. tr. 1. A cînta, a executa (o bucată muzicală). 2. A rosti, a spune (un cuvînt, o propoziție etc.) cu un anumit ton. [P.i. -nez și inton, var. întona vb. I. / < it. intonare, cf. fr. entonner].

INTONA vb. tr. 1. a cânta, a executa (o bucată muzicală). 2. a rosti, a spune (un cuvânt, o propoziție) cu un anumit ton. (< it. intonare)

A INTONA ~ez tranz. 1) (piese muzicale) A începe indicând tonul melodiei. 2) A cânta încet și fără cuvinte, ca pentru sine; a îngâna; a fredona; a murmura. 3) (compoziții muzicale) A interpreta în mod solemn. 4) (cuvinte, fraze etc.) A rosti cu un ton specific. /<fr. entonner^[1]

intonà v. 1. a pune tonul, a accentua; 2. a începe un cântec.

întona v vz intona

ÎNTONA vb. I v. intona.

ÎNTONA vb. I. v. intona.

*întonéz v. tr. (fr. entonner; lat. intono, -áre). Încep un cîntec dînd ton vociĭ. Cînt, celebrez: a întona un imn cuĭva. Gram. Accentuez, daŭ ton: a întona o silabă.

intona (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. intonez, 3 intonează; conj. prez. 1 sg. să intonez, 3 să intoneze

intona (a ~) vb., ind. prez. 3 intonează

intona vb., ind. prez. 1 sg. intonez, 3 sg. și pl. intonează^[1]

intonez.

INTONA vb. 1. v. cânta. 2. a modula. (~ cuvintele.)^[1]

INTONA vb. 1. (MUZ.) a cînta, a executa, a interpreta, (pop.) a glăsui, a spune, a viersui, a zice, (înv.) a glăsi, a juca. (A ~ o melodie, o doină.) 2. a modula. (~ cuvintele.)