încăpăta vtr [At: CANTEMIR, HR. 129/13 / Pzi: ~tez / E: în- + căpăta] 1-2 (Îvp) A (se) obține ceva dorit foarte mult.

2) cápăt, a căpătá v. tr. (lat. cápito, -táre, d. cápere, captum, a apuca. – Capețĭ; să capețĭ, să capete. V. scapăt): Obțin, dobîndesc, primesc (maĭ ales de pomană): a căpăta un gologan. A o căpăta, a o păți, a da de dracu: astîmpără-te, c’aĭ s’o capețĭ! V. refl. Mă aleg cu, obțin, cîștig: m’am căpătat c’un franc, c’o bătaĭe, cu nasu rupt. – Barb. după germ. bekommen (Trans. Buc.) aicĭ se capătă vin, rom. corect: aicĭ se vinde, se oferă, se află, este vin. – La Cant. încápăt.

încápăt, a -ăpătá, V. capăt 2.