închiria vt [At: ALECSANDRI, ap. TDRG / P: ~ri-a / Pzi: ~iez / E: în + chirie] 1-2 (A da sau) a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil în schimbul unei chirii. 3-4 (Înv; imp) (A da sau) a lua un teren în arendă.

ÎNCHIRIA, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua (un bun mobil sau imobil) în folosință temporară, în schimbul unei chirii. Mîine va închiria o cameră strîmtă cît să cuprindă un pat. C. PETRESCU, C. V. 30. Închiriase un mic apartament în strada Armașului. VLAHUȚĂ, O. A. III 81. Spunea că are la Pera șase case mari și că numai pe două le închiriază; în celelalte patru șade ea. BOLINTINEANU, O. 272. Timp de mai mulți ani m-ai obligat să închiriez șaptesprezece case și să le părăsesc fără a le locui. ALECSANDRI, T. I 374. – Pronunțat: -ri-a.

A ÎNCHIRIA ~ez tranz. (mijloace de transport, imobile, obiecte etc.) 1) A lua în chirie. 2) A da în chirie. /în + chirie

închirià v. a da sau a lua cu chirie o casă, o trăsură, etc.

închiriéz v. tr. Daŭ cu chirie: a închiria cuĭva o casă. Iaŭ cu chirie: a închiria de la cineva o casă.

închiria (a ~) (desp. -ri-a) vb., ind. prez. 1 sg. închiriez (desp. -ri-ez), 3 închiriază, 1 pl. închiriem; conj. prez. 1 sg. să închiriez, 3 să închirieze; ger. închiriind (desp. -ri-ind)

închiria (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriază, 1 pl. închiriem (-ri-em); conj. prez. 3 să închirieze; ger. închiriind (-ri-ind)

închiria vb. (sil. -ri-a), ind. prez. 1 sg. închiriez, 3 sg. și pl. închiriază, 1 pl. închiriem (sil. -ri-em); conj. prez. 3 sg. și pl. închirieze; ger. închiriind (sil. -ri-ind)

închiria (i-a) (ind. prez. 3 sg. și pl. închiriază, 1 pl. închiriem, ger. închiriind)

închiriez, -riază 3, -riam 1 imp., -riere inf. s.

ÎNCHIRIA vb. (înv. și pop.) a tocmi, (înv. și reg.) a năimi, (înv.) a prinde. (A ~ o cameră, o trăsură.)

ÎNCHIRIA vb. (înv. și pop.) a tocmi, (înv. și reg.) a năimi, (înv.) a prinde. (A ~ o cameră, o trăsură.)