împărțire sf [At: CORESI, EV. 14 / Pl: ~ri / E: împărți] 1 (Înv) Alegere a unui lucru sau a unei ființe dintre altele de același fel Si: împărțit¹ (1), (înv) împărțiște 2 Separare în părți Si: împărțit¹ (2), (înv) împărțiște (2). 3 (Jur; înv) Divorț. 4 (Înv) Anulare a nunții Si: împărțit¹ (4), (înv) împărțiște (4). 5 (Înv) Părăsire a femeii Si: împărțit¹ (5), (înv) împărțiște (5). 6 Îndepărtare de cineva Si: împărțit¹, (înv) împărțiște (6). 7 (Înv) Izolare a unui element dintr-o mulțime Si: impărțit¹, (înv) împărțiște (7), împărțitură (1). 8-9 Desfacere în două sau în mai multe părți a unui întreg pentru a le distribui Si: impărțit¹ (8-9), (înv) împărțiște (8-9), împărțitură (2-3). 10-11 (Înv) Separare și distribuire a averii către (creditori sau) moștenitori Si: impărțit¹ (10-11), (înv) împărțiște (10-11), împărțitură (4-5). 12 (Jur; înv) Emancipare a unui copil de sub tutela părintească Si: impărțit¹ (12), (înv) împărțiște (12). 13 (Mat; îoc înmulțire) Efectuare a operației de divizare a unui număr prin altul Si: impărțit¹ (13). 14 (Tip) Distribuire a literelor, după tipărire, la locurile respective în casă (38) Si: impărțit¹ (14). 15 (Pex) Distribuire. 16 Răspândire. 17 (Pop) Risipă. 18 (Rar) Clasificare. 19 Împărtășire a unei păreri sau idei cu cineva Si: impărțit¹ (19). 20 Comunicare a unui lucru cuiva Si: impărțit¹ (20). 21 Participare împreună cu o altă persoană la un eveniment, la o manifestare etc. Si: impărțit¹ (21).

ÎMPĂRȚIRE sf. 1 Faptul de a (se) împărți și rezultatul acestei acțiuni, împărțeală ¶ 2 ‡ Diviziune, operațiune care are de scop, dîndu-se două numere, numite unul „împărțitor” iar celălalt „deîmpărțit”, să se găsească un al treilea număr, numit „cît” care, înmulțit cu împărțitorul, să redea pe deîmpărțit.

ÎMPĂRȚIRE, împărțiri, s. f. Acțiunea de a împărți și rezultatul ei. 1. Divizare, separare în părți. ♦ (Aritm.) Operație prin care se determină de cîte ori un număr se cuprinde într-altul. 2. Distribuire; repartizare. Conacul deveni curînd un furnicar de bărbați, femei, copii, toți îngrijorați să nu le ia alții înainte la împărțire. REBREANU, R. II 13S. ♦ Clasificare. Scrie-mi împărțirea florilor în familii și în care familie e... angelica. NEGRUZZI, S. I 99.

ÎMPĂRȚIRE ~i f. 1) v. A ÎMPĂRȚI. 2) (în opoziție cu înmulțire) Operație aritmetică prin care se stabilește de câte ori un număr se cuprinde în altul. ~ea unui întreg în... /v. a împărți

împărțire f. 1. acțiunea de a împărți; 2. Aritm. diviziune; 3. distribuțiune.

împărțíre f. Acțiunea de a împărți, de a divide, de a distribui. Aritm. Diviziune, una din cele patru operațiunĭ pin care se împarte un număr în părțĭ egale.

ÎMPĂRȚITOR I. adj. verb. ÎMPĂRȚI. Care împarte. II. sm. 1 ✉️ Cel ce împarte scrisorile, factor, poștaș: ~ de scrisori; într’o dimineață, ~ul aduse o scrisoare care amărî inima Tincuței (D.-ZAMF.) ¶ 2 ➕ 👉 ÎMPĂRȚIRE.

împărțire s. f., g.-d. art. împărțirii; pl. împărțiri

împărțire s. f., g.-d. art. împărțirii; pl. împărțiri

împărțire s. f., g.-d. art. împărțirii; pl. împărțiri

ÎMPĂRȚIRE s. 1. împărțeală. (~ bunurilor.) 2. dividere, divizare, diviziune, fracționare, fragmentare, îmbucătățire, secționare, segmentare, tăiat, tăiere, (rar) segmentație. (~ unui întreg.) 3. v. descompunere. 4. despărțire, diviziune. (~ în capitole a unei cărți.) 5. v. atribuire. 6. v. distribuire. 7. v. aranjare.

ÎMPĂRȚIRE s. 1. împărțeală. (~ bunurilor.) 2. dividere, divizare, diviziune, fracționare, fragmentare, îmbucătățire, secționare, segmentare, tăiat, tăiere, (rar) segmentație. (~ unui întreg.) 3. desfacere, descompunere, despărțire, divizare, fracționare, scindare, separare, (rar) dezalcătuire. (~ în particule a unui corp în urma dezintegrării.) 4. despărțire, diviziune. (~ în capitole a unei cărți.) 5. atribuire, distribuire, repartizare. (~ unor loturi de casă.) 6. distribuire, distribuție, repartiție, repartizare, (înv.) repărțire. (~ unor ajutoare.) 7. aranjare, așezare, clasare, clasificare, distribuire, ordonare, repartizare, rînduială, rînduire, sistematizare. (~ elementelor unui ansamblu.)

Împărțire ≠ înmulțire