vir²- Elem. de compunere „virus, virotic”. • și viro-, viruso-. /<fr. vir(o)-, viruso-; cf. lat. vīrus, -i „venin, otravă”.

viro- v. vir²-.

VIR²(O)-/VIRUSO- elem. „virus, virotic”. (< fr. vir/o/-, viruso-, cf. lat. virus, venin)

VIRUSO- elem. vir²(o)-.

VIR-, v. VIRO-. □ ~emie (v. -emie), s. f., prezență a unui virus în sînge.

VIRO- „virus, viral, virotic”. ◊ L. virus „venin, otravă” > fr. viro-, engl. id. > rom. viro-. □ ~fite (v. -fit), s. f. pl., afanobionte*; ~forie (v. -forie), s. f., mecanism de purtare a unor virusuri adsorbite la suprafața unor microbi; ~id (v. -id), s. m., agent infecțios subviral, format dintr-o moleculă de acid ribonucleic, lipsită de înveliș proteic; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul virusurilor; sin. virusologie.

VIRUSO- „ virus, viral”. ◊ L. virus „otravă, venin” > fr. viruso- > rom. viruso-. □ ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în virusologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., virologie*.