TRANSĂ, transe, s. f. Stare de conștiență modificată, caracterizată prin reducerea sensibilității la stimuli și chiar o pierdere temporară a contactului cu mediul ambiant, indusă prin hipnoză, substanțe psihotrope sau practici religioase. – Din fr. transe.

transă sf [At: ENC. TEHN. I, 106 / Pl: ~se / E: fr transe] Stare psihică specială în care se găsește o persoană hipnotizată sau aflată în rugăciune sau în meditație, deosebită atât de starea de veghe, cât și de cea de somn.

TRANSĂ, transe, s. f. Stare psihică specială în care se găsește de obicei o persoană hipnotizată, deosebită atât de starea de veghe cât și de cea de somn, caracterizată prin slăbirea sau dispariția atitudinii discriminatorii, critice la acțiunea unor sugestii sau autosugestii. – Din fr. transe.

TRANSĂ, transe, s. f. Stare specială de pierdere a voinței în care se găsește o persoană supusă acțiunii hipnozei.

TRANSĂ s.f. Stare de pierdere a voinței în care se află o persoană supusă hipnozei. [< fr. transe].

TRANSĂ s. f. stare de pierdere a voinței în care se află o persoană supusă hipnozei. (< fr. transe)

TRANSĂ ~e f. Stare psihică, neobișnuită în care se află o persoană hipnotizată. /<fr. transe

transă (stare psihică) s. f., g.-d. art. transei; pl. transe

transă (stare psihică) s. f., g.-d. art. transei; pl. transe

transă s. f., g.-d. art. transei; pl. transe