toporiște sf [At: MOLNAR, D. 84 / V: (reg) ~părâș~, ~râș~, ~ruș~ / Pl: ~ti / E: vsl топорище] 1 (Pop) Coadă de coasă, de topor (1), de secure etc. Si: (reg) toporâie (1), toporișcă (3). 2 (Reg; d. o lucrare, o acțiune; îe) A o pune în ~râște A pune la cale Si: a iniția, a plănui. 3 (Reg; prc; îf toporâște) Parte a coasei care se fixează de toporiște (1). 4 (Reg; pex; îaf) Coasă (1). 5-6 (Reg; șhp) Toporaș (1-2). 7 (Reg; îe) Din secure (sau din topor), ~râște Dintr-o situație mai bună într-una mai rea.

TOPORIȘTE s. f. v. toporîște.

toporiște f. coadă de topor sau de coasă. [Slav. TOPORIȘTE].

topărâște sf vz toporiște

toporâște¹ sf [At: L. COSTIN, GR. BĂN. II, 195 / E: toporî + -iște] (Reg) Loc în pădure unde se taie copacii numai cu toporul (1).

toporâște² sf vz toporiște

toporuște sf vz toporiște

TOPORÎȘTE, toporîști, s. f. Coadă de coasă sau (mai rar) de topor, de secure. A tras cu cutea repede pe pana coasei de cîteva ori, pe urmă a înfipt toporîștea în pămînt. SADOVEANU, E. 121. Pînza [coasei] se întărește în... toporîște. PAMFILE, A. R. 125. Coasa... sări din toporîște. ȘEZ. I 85. – Variantă: toporiște (MARIAN, T. 3) s. f.

TOPORÂȘTE ~i f. Coadă de topor, de secure sau de coasă. /<bulg. toporište

toporîĭe și coporîĭe (sud) și toporîște și -íște (est, Trans.) f. (rus. koporúlĕa, hîrleț, infl. de vsl. bg. toporište, topor mare. Cp. și cu ung. kaparo, un fel de sulă colțorată). Coadă de coasă (numită în nord cósie, în Buc. și cosiriște). V. codirișcă.

!toporiște (reg.) s. f., g.-d. art. toporiștii; pl. toporiști

toporiște v. toporâște

toporiște, -ti.

!toporâște/toporiște (reg.) s. f., g.-d. art. toporâștii/toporiștii; pl. toporâști/toporiști

toporâște s. f., g.-d. art. toporâștii; pl. toporâști

TOPORÂȘTE s. v. coadă.

toporîște s. v. COADĂ.

toporâște, toporâști, s.f. (reg.) 1. coadă de coasă, de topor, de secure. 2. loc în pădure unde se taie copacii numai cu toporul.

toporấște, toporâști, s.f. (reg.) Coada de la topor sau coasă. (Sec. XVI). – Din sl. toporište „topor mare” (Scriban, DEX, MDA).

toporâște, toporâști, s.f. – (reg.) Coada de la topor sau coasă. ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – Din sl. toporište „topor mare” (Scriban, DEX, MDA).