subînțelegere sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) subtî~ / Pl: ~ri / E: subînțelege] 1 Lăsare să se înțeleagă, să se presupună, să reiasă, să rezulte etc. dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie etc. 2 Considerare (redare etc.) a unui sens ca de la sine înțeles 3 (Grm) Renunțare la unele elemente enunțate cu puțin înainte în cursul comunicării, spre a evita repetiția.

subtînțelegere sf vz subînțelegere

SUBÎNȚELEGERE s. f. (< subînțelege < sub + înțelege, după fr. sous-entendre): deducere a prezenței unei părți de propoziție neexprimate (subiect, predicat, verb copulativ, nume predicativ, atribut, complement, element predicativ suplimentar), în cadrul unei propoziții date, prin raportarea acesteia la propozițiile anterioare din comunicare. Este frecventă mai ales în dialog, iar părțile de propoziție la care se referă pot fi completate cu precizie: „Cocostârcul s-a sculat cu noaptea-n cap. [Cocostârcul] A intrat în baltă.” (Em. Gârleanu); „Eu n-am cunoscut niciodată dumbrava asta. Acum văd că [dumbrava]-i o pădure ca-n povești” (M. Sadoveanu); „Atunci iepurele sare și dracul [sare] după el” (Ion Creangă); „Să-mi scoață calul! – Cine?... [să-l scoață?] Argații s-au culcat” (I. L. Caragiale); „Cine câștigă? – Aglae. [câștigă] – șopti Costache” (G. Călinescu); „Eu să fiu a ta stăpână, tu [să fii] stăpân vieții mele” (M. Eminescu); „Câți domni a avut Țara Românească? – [Țara Românească a avut domni] Mulți, domnule” (I. L. Caragiale); „Cine a trecut astăzi pe aici? – [Pe aici au trecut astăzi] Oameni, fel de fel” (I. Slavici) etc.