spangă sf [At: NECULCE, L. 246 / V: ~agă / Pl: spăgi, (înv) spege, (reg) speghi, șpagă, șp~, (reg) șpancă / Pl: spăngi / E: pn szpaga, rs шпага] 1 (Înv) Spadă (1). 2 (Pgn) Orice armă albă lungă. 3 (Rar; îlav) Cu șpanga Cu forța. 4 (Îe) A lua (sau a aduce etc. pe cineva) în(tre) spăngi (sau în ~) A lua (sau a aduce pe cineva) cu forța. 5 (Îae) A brutaliza (pe cineva). 6 (Înv) A lăsa (pe cineva) în ~ A sărăci (3). 7 (Reg; îf șpangă) Șiș².

SPANGĂ, spăngi, s. f. (Învechit și popular) 1. Sabie lată cu două tăișuri; spadă. Te-ai jucat de-a potera și haiducii și era să-ți scoată ochii un poteraș cu o spangă. PAS, Z. I 36. Luni pe la amiază, pe cînd eram în ulița mare, în mijlocul tîrgului, îmi iese înainte un împiegat cu guler roșu și cu spangă. GHICA, S. A. 97. 2. Baionetă. Învîrtea în mînă pușca lui cu spangă, strigind mereu «aici, aici». CAMIL PETRESCU, O. II 60. În dreapta, în fund, răzemată de fereastră, o pușcă de gardist cu spanga atîrnată lîngă ea. CARAGIALE, O. I 43. ◊ Expr. A lua (pe cineva) în spăngi (sau în spangă) = a brutaliza (pe cineva); a aresta. (A duce, a aduce sau a fi) între spăngi = (a duce, a aduce sau a fi) sub escortă. Am ordin de la căpitan s-o aduc între spăngi la urma ei, ori de unde ar fi. HOGAȘ, H. 85. Cu spanga = cu forța, forțat. – Variante: spagă (NEGRUZZI, S, III 300), șpagă (CREANGĂ, P. 311), șpangă (CAMILAR, N. I 387, SADOVEANU, P. S. 62) s. f.

spangă f. sabie-baionetă: scoase spanga și dețe în el ISP.; a lua în spăngi, a bate cumplit. [Formă nazalizată din șpagă].

spángă și șpángă (Mold. Munt.) și șpágă (Mold.) f., pl. ăngĭ, ăgĭ (rus. špága, rut. špada, sîrb. špada, spaga, d. it. spada, spadă). Vechĭ. Azĭ fam. Armă împungătoare (spadă, sabie orĭ baĭonetă). A lua la spangă, a lua în fiulă. V. șpagă 2.

spagă sf vz spangă

șpagă² sf vz spangă

șpangă sf vz spangă

ȘPAGĂ¹ s. f. v. spangă.

ȘPAGĂ s.f. (Mold., ȚR) Armă albă. A: Au sărit pe o fereastră cu șpaga a mînă în gloata turcilor. PSEUDO-MUSTE. Au lepădat spăgile. NECULCE. Au întrat în Iași cu mare alai și cu multă oaste cu spegele scoase din teacă. CANTA; cf. IM 1754, 72v. B: Au scos șpaga și l-au jungheat. R. POPESCU. Care nevoie văzînd straordinariul și ceialalți, au scos șpăgile să se apere. IM 1730, 102r. Variante: spagă (NECULCE; CANTA). Etimologie: rus. špaga.

șpagă f. 1. spangă: să-l străpungi cu șpaga AL.; 2. spatie. [Rus. ȘPAGA].

1) șpágă, V. spangă.

șpángă, V. spangă.

spangă (spadă) (înv.) s. f., g.-d. art. spăngii; pl. spăngi

spangă (înv.) s. f., g.-d. art. spăngii; pl. spăngi

spangă s. f., g.-d. art. spăngii; pl. spăngi

spangă

spangă, spăngi.

SPANGĂ s. v. baionetă, sabie, spadă, tesac.

spangă s. v. BAIONETĂ. SABIE. SPADĂ. TESAC.

șpagă (-ăgi), s. f. – 1. Spadă. – 2. Baionetă. – Var. spa(n)gă. Sl., cf. sb., rus. špaga (Cihac, II, 392; Tiktin; Sanzewitsch 210), var. cu n poate prin intermediul ngr., cf. ngr. σπάγος și σπάγγος „funie”.

spangă, spăngi, s.f. (înv. și reg.) 1. spadă; baionetă. 2. pumnal lung și îngust purtat într-un baston-teacă; șiș.

șpagă s.f. (înv.) 1. spadă, spangă; baionetă. 2. șperț.

șpâgă s.f. (reg.) cenușă.