rămas², ~ă [At: PSALT. 35 / V: (înv) rem~ / Pl: ~ași, ~e a, ~uri sn / E: rămâne] 1 a Care se găsește la locul unde a fost mai înainte. 2 a Care se află în starea de mai înainte. 3 a (Udp „de”) Lipsit de o ființă apropiată (părinți, soț, soție, copii). 4 smf (Îrg) Moștenitor. 5 a (D. oameni) Îmbătrânit fără a se căsători. 6 a Care continuă să existe. 7 a Care supraviețuiește. 8 a Lăsat moștenire. 9 a Care prisosește (după ce o parte a fost consumată). 10 a (Îvp; îe) A da ~ pe cineva sau a da ~ din judecată A declara pe cineva învins. 11 a (Îvp; îe) A se da ~ A se da bătut. 12 a (Reg) Sărac.13 sn (Înv) Rămășiță¹ (1). 14 sn (Înv) Surplus. 15 sn (Înv; îe) De ajuns și de ~ Din belșug. 16 sn Ceea ce rămâne de pe urma cuiva Si: moștenire.

RĂMAS², -Ă, rămași, -se, adj. 1. Care se găsește în locul unde a fost mai înainte (după ce alții au plecat, au murit); lăsat în urmă, părăsit. [Împăratul] mergea în război cu inima neîmblînzită, și împărăteasa, rămasă singură, plîngea cu lăcrămi de văduvie singurătatea ei. EMINESCU, N. 3. Badiul meu slăbea, cădea, Turcii rămași mi-l prindea. ALECSANDRI, P. P. 125. ◊ Expr. Rămas de capul meu (al tău, al lui etc.) = ajuns liber, fără supraveghere; fără constrîngere. Vezi că el nu făcu ca acei tineri, rămași de capul lor, care se aruncă în valurile lumii, așa orbește; ci se socoti cum ar face el să apuce o cale bună. ISPIRESCU, U. 21. (Popular) Rămas de cineva (care-l ocrotea, sprijinea) = lipsit de ocrotire, fără sprijinitor. Nepoată ți-e? Și-a arătat Spre fată. – Cresc copii și eu. E mă-sa colo-n sat. Dar e rămasă de bărbat Și-i tînără, și-i greu! COȘBUC, P. I 230. Această maștie ținea foarte rău pe băieții cei rămași de maică. SBIERA, P. 169. Fată rămasă = fată bătrînă. Pentr-o țîr’ de loc de casă, Nu iau fata cea rămasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 436. 2. Care prisosește (după ce restul a fost consumat). Boii tăi... vinde-i și cumpără alții mai mici și mai ieftini; iar cu banii rămași cumpără-ți și un car. CREANGĂ, P. 39. 3. Care se găsește în starea de mai înainte. Numai eu, rămas același, Bat mereu același drum. EMINESCU, O. I 112. 4. Care a supraviețuit timpului, și-a păstrat ființa, existența; care datează (din... sau de la... ). Un turn din zile vechi rămas. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 42. Deocamdată prind ei a căuta prin alte chilii; într-una aflară arme fel de fel, rămase de la moși-strămoși. RETEGANUL, P. II 4. Preot rămas din a vechimii zile, San Marc sinistru miezul nopții bate. EMINESCU, O. I 202. 5. (Învechit, în expr.) A se da rămas = a pierde o cauză, un proces, un rămășag; a se da bătut. Boierul, vezi, nu voia să se dea rămas. ISPIRESCU, L. 179.

RĂMAS² ~să (~și, ~se) v. A RĂMÂNE ◊ ~ de capul meu (al tău, al lui etc.) rămas fără supraveghere; lăsat să acționeze după plac. Fată ~să fată înaintată în ani și nemăritată. /v. a rămâne

rămas a. învins: a se da rămas. ║ n. 1. acțiunea de a rămânea: rămas bun, adio! 2. rezultatul ei: rămășiță.

rămas (înv., pop.) s. n., (rămășaguri, moșteniri) pl. rămasuri