prolog³ [At: CANTEMIR, IST. 376 / Pl: (1-5) ~uri, (rar) ~oage, (6) ~ogi / E: ngr πρόλογος, lat prologus, fr proloque, it prologo] 1 sn (Înv) Discurs, prezentare orală care se rostește la deschiderea unei adunări, la inaugurarea unei activități. 2 sn (Îoc epilog) Parte introductivă a unei opere literare, dramatice sau muzicale, care prezintă evenimentele premergătoare acțiunii sau elemente care îi înlesnesc înțelegerea Si: (nob) pronaos (3). 3 (Spc) Introducere. 4 sn Parte a unei piese antice de teatru care se prezenta înainte de intrarea corului în scenă și în care se expunea subiectul și se făcea apel la bunăvoința spectatorilor. 5 sm Actor care recita prologul (4).

PROLOG, prologuri, s. n. Parte introductivă a unei opere literare sau muzicale, care prezintă evenimentele ce preced acțiunea în desfășurare, sau elemente care-i înlesnesc înțelegerea; p. ext. prefață, introducere. Rosti el însuși pe scenă un prolog. SADOVEANU, E. 64. Prologul pune premisele unei întîmplări anume. CAMIL PETRESCU, T. II 37. Prologul cu care începe cartea intitulată «Ciocoii» este un studiu psihologic. GHICA, S. A. 80. ◊ (În teatrul antic) Parte a unei piese care preceda acțiunea propriu-zisă și în care se expunea subiectul și se cerea spectatorilor bunăvoința de a asculta; (mai ales la romani, m.) actorul care recita această parte a piesei.

PROLOG s.n. 1. Parte a unei piese de teatru antice în care se prezenta subiectul. 2. Parte care servește ca introducere la o piesă de teatru, la un roman etc.; (p. ext.) introducere, prefață. [Cf. fr. prologue, it. prologo, lat. prologus, gr. prologos < pro – înainte, logos – vorbire].

PROLOG² s. n. 1. parte a unei piese de teatru antice în care se expunea subiectul. 2. parte introductivă a unei opere literare, muzicale sau dramatice care prezintă evenimentele ce premerg acțiunea; (p. ext.) introducere, prefață. (< fr. prologue, lat. prologus, gr. prologos)

PROLOG² ~uri n. 1) (în teatrul antic) Parte a unei piese de teatru, care preceda intrarea corului în scenă și în care se expunea subiectul piesei. 2) Parte introductivă a unei opere literare sau muzicale; introducere. 3) Comentariu plasat la începutul unei cărți; cuvânt înainte; cuvânt introductiv; prefață. /<fr. prologue, lat. prologus

prolog n. mică piesă ce precede o operă dramatică.

*prológ n., pl. oage și urĭ (vgr. prólogos, d. pro, înainte, și lógos, cuvînt. V. ana-, cata-, dia-. epi- și mono-log). Într’o pĭesă muzicală saŭ teatrală, introducere care prepară restu pĭeseĭ: proloagele luĭ Plaut și Terențiŭ. Într’un romanț, descrierea unor evenimente anterioare evenimentelor care fac parte din opera propriŭ zisă (V. epilog). – Vechĭ (după vsl. prologŭ), biografia unuĭ sfînt.

prolog² (parte introductivă) s. n., pl. prologuri

prolog² (parte introductivă) s. n., pl. prologuri

prolog (parte introductivă) s. n., pl. prologuri

prolog, pl. prologuri

Prolog ≠ epilog

prolog, secțiune de sine stătătoare care precede o lucrare muzicală, de obicei o lucrare dramatic-muzicală (operă*) având rol expozitiv sau rezumativ. P. lui Canio din opera Paiațe de Leoncavallo, un arioso*, reprezintă, de ex., introducerea la scena cea mai importantă a acestei opere.

PROLOG (< fr. prologue < lat. prologus < gr. prologos; cf. gr. pro, înainte și logos, vorbire, discurs) Caracteristic îndeosebi teatrului antic, folosit și în drama modernă, prologul constituie partea ce precede conținutul unei opere literare. În tragedia greacă, pînă la Sofocle, prologul preceda intrarea corului și avea funcția ca, prin dialogul dintre personaje, să expună subiectul, cum și evenimentele anterioare acelora care se desfășurau în piesa propriu-zisă. În piesele lui Euripide, prologul este pus pe seama unui singur personaj, care rezuma, dinainte, întreaga piesă, procedeu împrumutat și de latini (Plaut, Terențiu). În teatrul grec și latin, prologul avertiza pe spectatori asupra caracterelor personajelor, a cauzelor acțiunii, a deznodământului. Prologul se întîlnește și în miracolele și misterele medievale (v.), precum și în creația epică, în romane (Ciocoii vechi și noi de N. Filimon; Șoimii de M. Sadoveanu), ca și în unele din creațiile populare versificate, ca balada (v.). Ex. prolog în teatru Directorul, poetul teatrului, actorul comic DIRECTORUL „Voi doi, care de-atîtea ori, în neajuns Și la necaz alăturea mi-ați stat, Să-mi spuneți ce nădejdi legați De-ncumetarea noastră. Dați-mi sfat, Ce-i de făcut prin țările acestea. Mulțimii vrem pe plac să-i fim, Îndeosebi fiindcă ea trăiește Și în același timp ne lasă să trăim Și noi. Țărușii-s puși, e scena gata. Și fiecare-o sărbătoare speră. Iată-i pe toți acuma din sprîncene ridicînd, Cu nerăbdare un spectacol așteptînd. Știu ce-ar dori norodul să asculte: Perplex ca astăzi însă n-am fost niciodat' Cu bunătăți, norodul n-a fost răsfățat, Dar a citit grozav de multe. Cum o aducem, ca mai nou oleacă Să pară totul, plin de tîlc, dar să și placă? E-nvederat că-mi face mare bucurie Să văd mulțimea cum o ia către baracă, Înghesuindu-se și dînd din coate, Să-și taie drum prin poarta-ngustă. E-nvederat că-mi face mare bucurie Să văd că încă-n plină zi, la ora patru, Mulțimea-și face loc spre casierie. Și că se-ncaieră pentr-un bilet pe mîne, Ca-n timp de foamete pentru o pîne. Cu gloata pestriță așa de-a dreptul, Face minuni numai poetul. POETUL O, nu-mi vorbi de-acea mulțime! Privind la ea, mă prinde doar sfială. Mă apără, te rog, de a vedea învălmășeala Ce fără voie ne atrage în vîrtej Mă du, de poți, spre treptele celeste, Acolo unde bucuria pură înflorește. Unde iubirea, prietenia, ca-n poveste, Un rod dau inimii, dumnezeiește. Ah, ceea ce din profunzimi de piept răsare, Cu buza doar sfios și-a murmurat, Ce pare-a izbîndi, e înghițit de-o clipă, De forța ei sălbatică și mare. Și-ades, doar după ce-a răzbit prin ani, Un rod desăvîrșit de vede. Ce strălucește e sortit să țină-o clipă, Dar adevărul niciodată nu se pierde.” (GOETHE, Faust, traducere de L. Blaga)

prolog, prologuri și (înv.) proloage s. n. 1. Partea introductivă a unei opere (literară, muzicală, dramatică etc.); prefață, introducere. 2. (Bis., la pl.) Colecție clasică ortodoxă, care cuprinde fragmente pilduitoare din viețile sfinților și învățături duhovnicești moral-educative; p. restr. biografie a unui sfânt. ◊ Proloagele de la m-rea Neamțu = proloage tipărite în anii 1854-1855 la m-rea Neamț. Au fost reeditate de Mitropolia Olteniei în 1991. – Din sl. prologŭ.