PROCÚRĂ, procuri, s. f. Împuternicire legalizată prin care cineva poate acționa în numele altcuiva; (concr.) act prin care se dă această împuternicire; mandat. – Din germ. Prokura.
Sursa: DEX '98 | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PROCÚRĂ ~i f. 1) Drept acordat unei persoane de a acționa în numele alteia. 2) Act legalizat care certifică acest drept. /<germ. Prokura, lat. procura
Sursa: NODEX | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PROCÚRĂ s.f. Împuternicire prin care cineva poate acționa în numele altcuiva; mandat; act scris (oficializat) de împuternicire. [< fr. procure].
Sursa: DN | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PROCÚRĂ s. f. împuternicire scrisă, legalizată, prin care cineva poate acționa în numele altcuiva; mandat. (< germ. Procura)
Sursa: MDN | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PROCÚRĂ s. v. delegație.
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

procúră s. f., g.-d. art. procúrii; pl. procúri
Sursa: Ortografic | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink