PÍCĂ2, pici, s. f. Unul dintre cele patru semne distinctive de pe cărțile de joc, de culoare neagră, în formă de inimă sau de frunză cu vârful în sus și cu o codiță în partea de jos; p. ext. carte de joc cu acest semn. – Din germ. Pik, fr. pique.
Sursa: DEX '98 |
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PÍCĂ1 s. f. (Pop.) Ură ascunsă, nemărturisită, dușmănie (împotriva cuiva); ciudă, necaz, ranchiună. – Cf. germ. Pike.
Sursa: DEX '98 |
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PÍCĂ1 f. Sentiment de animozitate ascunsă (față de cineva); pizmă; ranchiună. /cf. germ. Pike
Sursa: NODEX |
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PÍCĂ2 pici f. 1) (la cărțile de joc) Semn distinctiv (unul din patru) având forma unei inimi sau a unei frunze de culoare neagră. 2) Carte de joc marcată cu acest semn. Valet de ~. /<germ. Pik, fr. pique
Sursa: NODEX |
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PÍCĂ1 s.f. Ciudă, pizmă. [< fr. pique].
Sursa: DN |
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PÍCĂ2 s.f. Unul dintre semnele de pe cărțile de joc, în formă de inimă sau de frunză colorată în negru și având o codiță. [< fr. pique].
Sursa: DN |
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PÍCĂ1 s. f. ciudă, pizmă, ranchiună. (< germ. Pike)
Sursa: MDN |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PÍCĂ2 s. f. unul dintre semnele de pe cărțile de joc, în formă de inimă sau de frunză cu codiță, colorată în negru. (< fr. pique)
Sursa: MDN |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PÍCĂ s. v. invidie.
Sursa: Sinonime |
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PÍCĂ s. v. animozitate, bibilică, discordie, dușmănie, învrăjbire, ostilitate, pornire, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie.
Sursa: Sinonime |
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
pícă2 s.f. (reg.) 1. câță, bibilică, pichere. 2. material textil cu buline, asemănător penelor bibilicii (picăi).
Sursa: DAR |
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
pícă3, píce, s.f. 1. (înv.) lance. 2. (reg.) unealtă cu care se cojesc copacii tăiați.
Sursa: DAR |
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
pícă (píci), s. f. – 1. Vîrf de lance, la jocul de cărți. – 2. Resentiment, ciudă, necaz. – Mr. pică „resentiment”. Fr. pique, sensul al doilea poate prin intermediul ngr. πίϰα și numai indirect din it. picca (Cihac, II, 254; Meyer, Neugr. St., IV, 71), ven. pica. – Der. picador, s. m. (la luptele cu tauri, asistent al toreadorului), din sp. prin intermediul fr.; picant, adj. (condimentat), din fr. piquant; picher, s. m. (vînător călare; cantonier), din fr. piqueur; pichet, s. n. (țesătură de bumbac), din fr. piqué, cf. rus. piket; pichet, s. n. (joc de cărți; par, țăruș; clădire de grăniceri), din fr. piquet, it. picchetto, ultimul sens cu var. bechet, din tc., rus. beket; picheta, vb. (a marca prin picheți, a trasa), din fr. piqueter; pichetaș, s. m. (soldat de la un post de frontieră).
Sursa: DER |
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
pícă (ură) s. f.
Sursa: Ortografic |
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
pícă (la cărțile de joc) s. f., g.-d. art. pícii; pl. pici
Sursa: Ortografic |
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PÍCĂ3 (‹ fr.; {s} lat. pica „coțofană”) s. f. Aberație a gustului la animale, manifestată prin tendința de a consuma obiecte necomestibile. Este un simptom în unele boli datorate carențelor minerale.
Sursa: DE |
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a purta pică / râcă (cuiva) expr. a nu(-i) putea ierta (cuiva) o ofensă, un afront din trecut; a fi ranchiunos (pe cineva).
Sursa: Argou |
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink