obuz² sn [At: I. GOLESCU, C. / V: (reg) ovuz, (înv) ~ă sf / S și: ~us / Pl: ~e și (înv) ~uri / E: fr obus] (Mil) 1 Proiectil de artilerie Si: bombă, (înv) bumbara, cumbara. 2 (Reg; îf ovuz) Tun.

obuz¹ sn [At: M. COSTIN, ap. GÎDEI / V: (rar) oboz / Pl: ~uri / E: pn oboz, rs обоз] 1 (Înv) Tabără militară închisă încercuită de care, pentru a fi mai bine apărată. 2 (Înv) Corp de oaste Si: oștire. 3 (Mol; pan) Fiecare dintre cele două alaiuri, al mirelui și al miresei, care se formează la o nuntă.

*OBUZ¹ (pl. -ze) sn. ⚔️ Ghiulea (de tun) cu formă cilindrică (🖼 3388): asupra acestui oraș s’au aruncat cele dintîiu ~e turcești în primăvara anului 1877 (VLAH.) [fr.].

‡OBUZ² (pl. -zuri) sn. 🎖️ 1 Tabără, lagăr ¶ 2 Corp de armată [pol. o b ó z].

OBUZ, obuze, s. n. Proiectil, în general de formă cilindrică și ogivală, conținînd o încărcătură de exploziv (uneori substanțe incendiare sau toxice etc.) și care este aruncat spre obiectiv cu ajutorul unui obuzier sau tun; ghiulea. Gura obuzelor țărînă mușcă. BENIUC, V. 76. Au rămas... pogoane întregi de pămînt nelucrat, sterp de 18 ani, răscolit de obuze, așa cum au explodat. SAHIA, N. 17.

OBUZ s.n. Proiectil de fontă sau de oțel de formă cilindrică, a cărui explozie poate fi reglată. [Pl. -ze, -zuri. / < fr. obus].

OBUZ s. n. proiectil de artilerie. (< fr. obus)

OBUZ ~e n. înv. Proiectil de artilerie. /<fr. obus

obuz n. projectil găunos și explozibil de formă cilindrică.

obuz n. corp de armată (NECULCE), arhaism conservat într’o orație de nuntă: când s’or lovi obuzurile, atunci s’or alege vitejiile POP. [Pol. OBOZ, lagăr].

2) *obúz n., pl. e (fr. obus, d. germ. haubitze, vechĭ haubnitze, d. ceh. houtnice. V. hubiță). Ghĭulea cilindrică rătunzită la un capăt încărcată cu gloanțe saŭ făcută să se sfărîme pin exploziune și cu care se încărcaŭ în ainte obuzierele, ĭar azĭ tunurile obișnuite.

1) obúz n., pl. urĭ (pol. rut. obóz). Vechĭ. Tabără de războĭ. Corp de armată (saŭ și „armată”).

oboz sn vz obuz¹

obuză sf vz obuz²

ovuz sn vz obuz²

obuz s. n., pl. obuze

obuz s. n., pl. obuze

obuz s. n., pl. obuze

obuz (obuzuri), s. n. – 1. Campament, tabără. – 2. Forță militară, armată. Pol., rut. oboz (Tiktin). Sec. XVII, înv. – Der. obuznic, s. m. (înv., sergent major de garnizoană).

obuz (obuze), s. n. – Proiectil de artilerie. Fr. obus. – Der. obuzier, s. n. (gură de foc de artilerie), din fr. obusier.

OBUZ s. (MIL.) (înv.) cumbara.

OBUZ s. (MIL.) (înv.) cumbara.

obuz, obuzuri, s.n. (înv.) armată, armie.

OBUZ¹ s. n. 1. (Învechit) Lagăr, tabără militară închisă de obicei, pentru apărare, într-un cerc de care. Și se întoarseră cu izbîndă la obuz, unde era craiul Vladislav. m. costin, ap. gÎdei. Nelăsînd să le meargă în obuz nici un fel de hrană de cai sau de oameni le-a căutat moscalilor a cere pace. axinte uricariul, let. ii, 138/31. Care cum ieșie din obuz, cum îl lua tătarîi. neculce, l. 97. Pre care îi afla afară din obuzul lor, pentru jacul lor, îi bătea gonindu-i pînă li băga în obuzul lor. muște, let. iii, 48/25. 2. (Învechit) Corp de oaste, oștire. Au sosit și Petru împăratul Moscului cu obuzul său la Prut. n. costin, ap. cihac, ii, 600. Ș-au vinit craiul cu obuzul pe la Botășeni și pen Cotnari păn-la Tîrgul-Frumos. neculce, l. 107. 3. p. anal. (Prin Mold.) Fiecare dintre cele două alaiuri care se formează la o nuntă, unul al mirelui și altul al miresei. cf. ddrf, SEVASTOS, n. 352. – PI.: obuzuri. – Și: (rar) oboz s. n. cihac, ii, 222, jahresber. xxvi-xxix, 34. – Din pol. oboz, cf. rus. обо3.

OBUZ² s. n. (Mil.) 1. Proiectil de artilerie, (învechit) cumbara, bumbara, bombă. Cf. 1. golescu, c. Mortierele se numeau pive ș iobusurile, bumbarale. bălcescu, m. v. 658. Deodată-o schijă de obuz... Retează capul lui Cobuz. ALECSANDRI, O. 237, cf. LM, DDRF, ȘĂINEANU, barcianu. Obuzurile (gloanțele) zburau peste capetele lor. sbiera, f. s. 11. Un obuz, tras de nu știu care dintre noi, sparge pilcul mitralierei. camil petrescu, u. n. 310. Iar pe deasupra încrucișîndu-se cu șuier..., obuzele dintr-o parte și alta. c. petrescu, 1. ii, 33. Au rămas însă pogoane întregi de pămînt nelucrat, sterp de 18 ani, răscolit de obuze – așa cum au explodat. sahia, n. 17. Au umblat... pînă ce-au dat în pîlnia unei gropi de obuz. sadoveanu, o. xvii, 260. Peste sat șuierau obuzele. camilar, n. i, 68. Exploziile obuzelor au izgonit păsările cîntătoare din această pădurice. v. rom. mai 1954, 93. Obuzele ucideau și săpau totodată groapa. isanos, p. 104. ◊ (În contexte figurate) Gura obuzelor țărînă mușcă. beniuc, v. 76. 2. (Regional, în forma ovuz) Tun (Suceava – Rădăuți), lexic reg. 105. – Scris și: obus. – PI.: obuze și (învechit) obuzuri. – Și: (regional) ovuz s. n.; (învechit) obuză (i. golescu, c.) s. f. – Din fr. obus.