4 definiții pentru obiectare
Explicative DEX
obiectare sf [At: CADE / P: o-biec~ / Pl: ~tări / E: obiecta] 1 Imputare. 2 Obiecție.
*OBIECTARE sf. 1 Faptul de a obiecta ¶ 2 Obiecțiune.
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Andreea H-I
- acțiuni
OBIECTARE s.f. Acțiunea de a obiecta și rezultatul ei; obiecție. [< obiecta].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Tezaur
OBIECTARE s. f. Faptul de a obiecta; obiecție. cf. CADE. – v. obiecta.
- sursa: DLR - tomul X (2010)
- furnizată de Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați
- adăugată de Nicoleta-Emilia
- acțiuni
Intrare: obiectare
obiectare substantiv feminin
| substantiv feminin (F113) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:
obiectare, obiectărisubstantiv feminin
- 1. Acțiunea de a obiecta și rezultatul ei. DNsinonime: obiecție
etimologie:
- obiecta DN
Lista completă de definiții se află pe fila definiții.