bibilică s.f. 1 (ornit.) Pasăre domestică, de mărimea unei găini, cu penele negre-cenușii, împestrițate cu alb, care are o proeminență cornoasă pe frunte (Numida meleagris); pichere. 2 (bot.) Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu florile pestrițe, cu pete albe, violete sau roșii, ocrotită prin lege (Fritillaria meleagris). 3 Fig. (fam.) Iubită, amantă. • pl. -ci. /cf. bg. биба, srb. biba.

BIBILICĂ, bibilici, s. f. 1. Pasăre domestică de mărimea unei găini, cu pene negre-cenușii împestrițate cu alb și cu o proeminență cornoasă pe frunte (Numida meleagris). 2. Plantă erbacee cu flori pestrițe (Fritillaria meleagris). – Cf. bg., scr. biba.

BIBILICĂ ~ci f. Pasăre domestică de talie medie, având penajul cenușiu, împestrițat cu alb, și o proeminență cornoasă mai sus de cioc. /cf., bulg., sb. biba

bibilică s. f., g.-d. art. bibilicii; pl. bibilici

BIBILICĂ s. 1. (ORNIT.; Numida meleagris) (reg.) găină-cu-mărgăritare, găină-de-mare, (prin Transilv.) bibiță, (prin OIt.) câță, (prin Ban.) pică, (prin Mold. și Bucov.) pichere, pichie, pichiriță, (prin Ban.) pipică, (Transilv.) pirchiță. 2. (BOT.; Fritillaria meleagris) (reg.) coroană, lalea.

bibilică (-ci), s. f. – 1. Pasăre de mărimea unei găini cu pene cenușii împestrițate cu alb. – 2. Plantă liliacee (Fritillaria meleagris). Bg. biba „curcan”, sb. biba, piblica „bibilică” (Cihac, II, 256), cuvinte care provin din tc. biba „curcan”. – Der. bibiloi, s. m. (bărbătuș al bibilicii).