mântuire sf [At: COD. VOR. 92/28 / V: (îvr) măn~ / Pl: ~ri / E: mântui] 1 (Îvp) Scăpare. 2 (Spc) Dezrobire. 3 (Bis) Iertare de păcate Si: izbăvire, mântuință (2), mântuit¹ (3), mântuitură. 4 (Bis; îs) Anul ~rii An în care s-a născut Iisus Hristos. 5 (Reg; gmț; îs) -a sufletului Băutură alcoolică. 6 a (înv; ccr) Jertfa oferită divinității pentru iertarea păcatelor Si: prinos. 7 (Îvr) Liniște și siguranță.

mântuire f. 1. scăpare; 2. răscumpărarea păcatelor; Armata mântuirii, sectă protestantă fondată în 1865, reformată în 1878 de pastorul Booth, spre a reînsufleți interesul pentru destinele religioase ale omului; 3. isprăvire.

măntuire sf vz mântuire

MÎNTUIRE, mîntuiri, s. f. Acțiunea de a mîntui și rezultatul ei; salvare, scăpare, izbăvire; dezrobire, eliberare. Nu te mai gîndi la nici o mîntuire, căci nu mai e nici una. GALACTION, O. I 72. Mîntuirea mea stătea în traista umflată de la șoldul călugărului. HOGAȘ, M. N. Mă uitam pe furiș la ușa mîntuirii și tot scăpăram din picioare. CREANGĂ, A. 5. ♦ (În concepția religioasă) Iertare de păcate, izbăvire.

mîntuíre f. Acțiunea de a mîntui. Mîntuirea păcatelor, ĭertarea (expierea) păcatelor.

!mântuire s. f., g.-d. art. mântuirii

mântuire s. f., g.-d. art. mântuirii; pl. mântuiri

mântuire s. f., g.-d. art. mântuirii; pl. mântuiri

MÂNTUIRE s. (BIS.) izbăvire, salvare, (livr.) redempțiune, (înv.) mântuință, mântuitură, spăseală, spăsenie, spăsire. (~ unui păcătos.)

MÂNTUIRE s. v. dezrobire, eliberare, emancipare, emancipație, isprăvire, isprăvit, încheiere, liberare, salvare, scăpare, scoatere, sfârșire, sfârșit, terminare, terminat.

MÎNTUIRE s. (BIS.) izbăvire, salvare, (livr.) redempțiune, (înv.) mîntuință, mîntuitură, spăseală, spăsenie, spăsire. (~ unui păcătos.)

mîntuire s. v. DEZROBIRE. ELIBERARE. EMANCIPARE. EMANCIPAȚIE. ISPRĂVIRE. ISPRĂVIT. ÎNCHEIERE. LIBERARE. SALVARE. SCĂPARE. SCOATERE. SFÎRȘIRE. SFÎRȘIT. TERMINARE. TERMINAT.

mântuire, mântuiri s. f. Actul prin care Dumnezeu, prin întruparea, răstignirea și învierea Fiului Său, Iisus Hristos, restabilește omul în starea de comuniune personală cu El, dându-i acestuia premisele unei vieți noi, veșnice; răscumpărare. ◊ Coiful mântuirii v. coif. – Din mântui.

„Extra ecclesiam nulla salus” (lat. „În afară de biserică nu este mântuire”), expresie întâlnită în scrierile lui Origen și mai ales ale lui Ciprian de Cartagina, care concentrează doctrina tradițională despre raportul dintre Bis. și sfintele taine, în special botezul, doctrină care se aplică azi mai ales cu privire la validitatea tainelor.

MĂNTUIRE s. f. v. mîntuire.

MÎNTUÎRE s. f. Acțiunea de a (se) m î n t u i. 1. (Învechit și popular) Scăpare, salvare; s p e c. dezrobire, eliberare; (astăzi, rar) mîntuință (1). Cf. m î n t u i (1). Patrusprădzeace dzile sîntu astădzi de cîndu așteptați nemîncați. . ., deaci rrogu voi se luați hrană, iaste amu cătră a voastră mântuire. COD. VOR. 92/28. Astăzi fu mântuire casei aceștiia. CHEIA ÎN. 101^r/29. Unii. . . rădicînd mînile spre mulțămire cătră ceriu pentru nenădăjduita mîntuire ce cîștigasă. DRĂGHICI, R. 21/8, cf. 168/11. N-avu alt mijloc de mîntuire decît fuga. ASACHI, S. L. ii, 35, cf. POLIZU. Ziua dreptății se apropie. . ., toate popoarele s-au mișcat. . . căci furtuna mîntuirei au început ! RUSSO, S. 148. În popor, fraților ! Acolo este mîntuirea, puterea, onoarea și gloria noastră ! BOLLIAC, O. 240, cf. PONTBRIANT, D. Jură de-a nu spune nimănui Taina cea de mîntuire ce-am venit ca să ți-o spui. HASDEU, R. V. 91, cf. COSTINESCU, LM. Mă uitam pe furiș la ușa măntuirii și tot scăpăram din picioare. CREANGĂ, A. 5. Pentru că ție îți sînt datoare mîntuirea puilor mei, mă învoiesc. ISPIRESCU, L. 90, cf. DDRF, ALEXI, W. Mîntuirea mea stătea în traista umflată de la șoldul călugărului. HOGAȘ, M. N. 111. Toate nemulțumirile așteptau mîntuire de la regele Franței. OȚETEA, R. 156, cf. 317, 323. E bine că ești aici și ai venit ca să strîngem forțele noastre, spre mîntuirea satului. T. POPOVICI, SE. 112. ◊ (Popular, glumeț) Vai, sărace poloboace, de te-ai face mai încoace; să ne strîngem vro cîțiva, noi spre mîntuirea ta. CREANGĂ, A. 139. 2. (În limbajul bisericesc) Iertare de păcate, absolvire de pedeapsa divină; izbăvire, (astăzi rar) mîntuință (2), (învechit, rar) mîntuitură. A D[o]mnului iaste măntuirea, și spre oamenii tăi b[ago]slovenie ta. PSALT. SCH. 7/15, cf. PSALT. 3, 335. Cela ce inimile tuturor ispiteaște și socoteaște și cu folos mîntuire tocmeaște sufletelor noastre. CORESI, EV. 12, cf. 15, 447. Iubiților ! cu toată nevoința fac voaă scriso[a]re pentru măntuirea voastră. . . să vă nevoiți pentru credinț[a] svinților (a. 1618). GCR I, 49/12. Să să grijascâ de spăsenie și mîntuirea sufletelor (a. 1654). id. ib. 166/24. Ai dat lor măntuire și ai măntuit pre dînșii. BIBLIA (1688), 350²/12, cf. 109²/25. Și omul acela ce creade. . ., iar nu viețuiaște ca un creștin, să n-aibă nădeajde de mîntuire (a. 1742). GCR II, 31/22, cf. 62/14. Aceastea deaca auzi tânărul altă nimică nu mai adaosă a grăi, că să atinseasă de inima lui cuvîntul (de mîntuire). VARLAAM-IOASAF, 18^v/13. Văd seamnele de mîntuire Din locul de osîndire (a. 1802). GCR II, 192/35. Of ! nimic n-am făcut pînă acum pentru mîntuirea sufletului meu. MARCOVICI, C. 10/15. Orîndui a să conduce Branda la o închisoare, ca în singurătatea înspăimîntătoare să afle mîntuirea ei prin prefacirea simțimîntelor. ASACHI, S. L. II, 55, cf. COSTINESCU. ◊ Anul mîntuirii = anul sau de la anul în care s-a născut Isus Cristos. S-au tipărit în anul mîntuirei 1700, ghenarie (a. 1700). GCR I, 336/26. Au slobozit hrisov domnesc din anul măntuirei 1853, avgust în 12 (a. 1856). URICARIUL, IV, 413/12. De la mîntuire = de la nașterea lui Isus Cristos. La 1360 de la mîntuire. VĂCĂRESCUL, IST. 252. ♦ (Regional, glumeț) Mîntuirea sufletului = băutură alcoolică. CHEST. VIII 112/11. ♦ (Învechit; concretizat) Jertfă oferită divinității pentru iertarea păcatelor; prinos, dar. Veți pune pre . . . [jertfelnic] arderile de tot ale voastre, și mîntuirile voastre, oile și vițeii voștri în tot locul. BIBLIA (1688), 53²/50. Vor da fieșcarele mîntuire pentru sufletul lor D[o]mnului. ib. 61²/3. 3. (Învechit, rar) Liniște, pace, siguranță. Să dusără cu mîntuire de la dînsul. BIBLIA (1688), 19¹/14. – Pl.: mîntuiri. – Și: (învechit și regional) măntuire s. f. – V. mîntui.