MANEÁ, manele, s. f. Cântec de dragoste de origine orientală, cu melodie duioasă și tărăgănată. – Din tc. manì.
Sursa: DEX '98 |
Adăugată de
claudia
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MANEÁ ~éle f. Cântec de dragoste cu melodie duioasă și tărăgănată, caracteristic popoarelor orientale. /<turc. mani
Sursa: NODEX |
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MANEÁ s. v. topor.
Sursa: Sinonime |
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
maneá (manéle), s. f. – Melodie turcească. Tc. mane (Șeineanu, II, 246; Tiktin), cf. bg. mane.
Sursa: DER |
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
maneá (cântec) s. f., art.. maneáua, g.-d. art. manélei; pl. manéle
Sursa: Ortografic |
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MANEA (sec. 17), meșter constructor român. Principalul realizator al ansamblului monastic Hurez (1690-1697); i se atribuie conducerea lucrărilor bisericii și a hanului Sf. Gheorghe Nou din București.
Sursa: DE |
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
maneá (tc. mani „catren popular, cântec”, de la interj. aman „vai!, aoleu!”; pl. manéle), cântec liric turcesc, cu conținut erotic, întâlnit și în țările române. Meterhaneaua* de pe lângă Curtea domnească îl executa și numai instr. Lăutarii din Muntenia îl cântă la vl., în octave, acompaniați fiind de un „bas ostinat” (v. ostinato), acesta din urmă susținut de o vl. secundă, uneori și de cobză*. Începând din anii ’90 ai sec. 20, reintră în atenția lăutarilor din România și dobândește, în pofida originii tc. a termenului, statutul de „muzică amestecată (de metisaj),,, [...] adică [de muzică ce] rezultă din varii încrucișări ale muzicilor sârbească, gr., tc., indiană etc.” (Speranța Rădulescu).
Sursa: DTM |
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink