LÉGE, legi, s. f. I. Categorie filozofică ce exprimă raporturi esențiale, necesare, generale, relativ stabile și repetabile între laturile interne ale aceluiași obiect sau fenomen, între obiecte sau fenomene diferite sau între stadiile succesive ale unui anumit proces. ♦ Modificare cu caracter regulat care intervine într-un fenomen, într-un proces etc., exprimând esența lui. II. 1. Normă cu caracter obligatoriu, stabilită și apărată de puterea de stat. ◊ Lege nescrisă = tradiție, obicei al pământului. Omul legii = a) reprezentant al autorității de stat; b) persoană care respectă cu strictețe prevederile legale. Om de lege = jurist, avocat. ◊ Loc. adj. Fără (de) lege = păcătos; mișel. ◊ Loc. adv. După lege = just, legal. În lege = de-a binelea, cu totul; strașnic. ◊ Expr. Vorba (sau cuvântul cuiva) e lege = vorba lui se respectă cu strictețe. Cum e legea = cum se cuvine, cum se cade. (Nu) e lege = (nu) este neapărat așa. În numele legii, formulă întrebuințată atunci când se invocă autoritatea legală. În baza legii = în conformitate cu prevederile legale. 2. (Pop.) Proces, judecată. 3. Legalitate, constituționalitate. III. Religie, credință. ◊ Expr. Pe legea mea! = zău! pe conștiința mea! ♦ Datină, obicei. ◊ Expr. În legea cuiva = în felul cuiva, cum se pricepe cineva. – Din lat. lex, legis.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
LÉGE ~i f. 1) Categorie constituind o expresie a interdependenței, interacțiunii și legăturii dintre fenomenele realității. ~ile naturii. ~ea conservării energiei. 2) Act normativ adoptat de organul legislativ și apărat de puterea de stat. ◊ După ~ în mod legal; legitim. În baza ~ii conform prevederilor legii. 3) Regulă obligatorie; obligație. 4) înv. Credință într-o divinitate; religie; confesiune; cult. ◊ Pe (sau pre) ~ea mea pe cuvântul meu. 4) Tradiție, obicei consacrat. ◊ Cum e ~ea așa cum se obișnuiește; așa cum e obiceiul. [G.-D. legii] /<lat. lex, ~gis
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
LÉGE s. 1. (JUR.) (înv.) legiuire, pravilă, testament. 2. (În logica simbolică) lege logică v. tautologie. 3. v. canon.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
LÉGE s. v. acțiune, cauză, condamnare, confesiune, credință, cult, datină, decizie, dreptate, echitate, fel, hotărâre, judecată, justiție, obicei, osândă, pedeapsă, proces, religie, rit, rânduială, sentință, tradiție, uz, uzanță, verdict.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SICRIUL LÉGII s. v. chivot.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Lege ≠ fărădelege
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
lége (légi), s. f. – 1. Putere, autoritate. – 2. Normă, regulă. – 3. Regulă divină. – 4. Religie, credință, confesiune. – 5. Drept. – 6. Justiție, tribunal. – 7. Sentință, decizie judecătorească. – Mr. leage. Lat. lēgem (Densusianu, Hlr., 192; Pușcariu 961; Candrea-Dens., 974; REW 5008; DAR), cf. alb. lidžë (Philippide, II, 646), it. legge, prov., port. lei, fr. loi, cat. lley, sp. ley. Sensul de „religie” este vechi rom., cf. sp. ley „religie, credință”, gal. lei „fidelitate”, fr. loi „religie”; de aceea nu se susține ipoteza lui Șeineanu, Semasiol., 77, care explică acest sens din rom. prin sl. zakonŭ. Der. legiui, vb. (a stabili prin lege; a judeca, a da sentințe), cu suf. -ui; legiuire, s. f. (legislație; dispoziție legală, normă; justiție; litigiu); nelegiuire, s. f. (injustiție; crimă, sacrilegiu, impietate; delict, ilegalitate); legiuit, adj. (legal; legitim, drept; condamnat); nelegiuit, adj. (ilegal; injust; criminal; nelegitim, bastard); legiuitor, adj. (legislativ); legiuitor, s. m. (legislator). Der. neol. legal, adj., din fr. légal; nelegal (var. ilegal), adj.; ilegalitate, s. f.; legalmente, adv.; legaliza, vb.; legifera, vb.; legislați(un)e, s. f.; legislativ, adj.; legislator, s. m.; legislatură, s. f.; legist, s. m.; legitim, adj.; nelegitim (var. ilegitim), adj.; legitimitate, s. f.; legitima, vb.; legitimați(un)e, s. f.; legitimist, adj., toate din fr.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
decrét-lége s. n. (sil. -cret), pl. decréte-lége
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
lége s. f., g.-d. art. légii; pl. legi
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fără-de-lege f., pl. fără-de-legĭ. Crimă.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
decrét-lége s.n. Decret cu putere de lege ◊ „Un decret-lege cu privire la crearea unei Curți constituționale superioare federale și un acord asupra atribuțiilor președintelui Adunării Federale au fost adoptate de către cea de-a patra reuniune a Consiliului prezidențial al Confederației Republicilor Arabe.” Sc. 25 VI 72 p. 6. ◊ „La Atena a fost dat publicității un decret-lege care stabilește data de 29 iulie pentru organizarea referendumului asupra modificării Constituției grecești din 1968.” I.B. 13 VI 73 p. 4. ◊ „Toate decretele-legi care vor fi emise de guvern vor fi supuse aprobării Camerei deputaților.” R.l. 24 XII 76 p. 6; v. și 5 V 75 p. 6, Sc. 7 II 76 p. 8; v. și preautonomie (din decret + lege; FC I 48, 58; DN3)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INTER ARMA SILENT LEGES (lat.) pe timp de război legile tac – Cicero, „Pro Milone”, IV, 10. Mai cunoscută varianta: „Inter arma silent musae” („Pe timp de război, muzele tac”). Vremurile tulburi nu sunt prielnice echității și dezvoltării artelor și științei.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
LEGE ARTIS (lat.) după legea artei – A executa ceva lege artis, a lucra fără greș, perfect.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
NON EST PRINCEPS SUPRA LEGES, SED LEGES SUPRA PRINCIPEM (lat.) nu conducătorul stă deasupra legilor, ci legile deasupra conducătorului – Principiu atribuit lui Pliniu cel Tânăr. Toți oamenii, indiferent de rangul lor social, sunt datori să respecte legea. V. și Caesar non supra grammaticos.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
NULLA POENA SINE LEGE (lat.) nici o pedeapsă fără lege – Principiul legalității pedepsei în dreptul roman.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SUB LEGE LIBERTAS (lat.) libertate în cadrul legii – Aforism care atrage atenția că libertatea nu trebuie confundată cu cu dezordinea și cu anarhia.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
LEGEA ARIILOR metodă de proiectare destinată obținerii unei rezistențe aerodinamice (v.) minime la portanță nulă în cazul unei configurații date pentru o aeronavă, a ansamblului aripă-fuzelaj, la o viteză de zbor dată. Aplicarea legii ariilor diferă de avioanele subsonice la cele supersonice, depinzând de numărul Mach (v.).
Sursa: GTA
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A doua lege v. Deuteronom.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
lége, legi s. f. 1. Categorie filozofică exprimând raporturi esențiale ale aceluiași fenomen sau obiect, între fenomene sau obiecte diferite ori între stadiile succesive ale unui proces. 2. Act normativ emanând de la organul legislativ al statului. ◊ „Îndreptarul legii” („Pravila cea mare”) v. îndreptare. 3. Obligație impusă oamenilor de divinitate și adusă la cunoștința lor prin revelație; legământ. ◊ Călcător de lege = care nu ascultă preceptele divine; păcătos, nelegiuit. ◊ În (după) legea Domnului = potrivit rânduielilor dumnezeiești; creștinește. ◊ Legea (cea) veche = lege dată, prin Moise, poporului evreu și înscrisă în Thora; p. ext. Vechiul Testament. ◊ Legea talionului = v. talion. ◊ Legea (cea) nouă = (în opoziție cu Legea veche) Noul Testament. ◊ Loc. adj. Fără (de) lege = păcătos, mișel. 4. Concepție asupra divinității, convingere religioasă, credință. ♦ Datină, obicei în conformitate cu poruncile divine. 5. Religie, cult, confesiune; p. ext. națiune, popor. 6. Fel de a fi și de a se purta, impus omului de conștiința și de rațiunea sa. ◊ Lege naturală = pornirea firească a a omului de a se deosebi, cu ajutorul conștiinței, binele de rău; principiul de dreptate sădit în inima omului. – Din lat. lex, legis.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink