hialografie sf [At: DN³ / Pl: ~ii / E: fr hyalographie] 1 Artă de a desena cu ajutorul hialografului. 2 Artă a gravării pe sticlă.

HIALOGRAFIE s.f. 1. Arta de a desena cu ajutorul hialografului. 2. Arta gravării pe sticlă. [Gen. -iei. / < fr. hyalographie].

HIALOGRAFIE s. f. 1. arta de a desena cu ajutorul hialografului. 2. arta gravării pe sticlă. (< fr. hyalographie)

hialografie s. f. (sil. hi-a-), g.-d. art. hialografiei

HIALO- „sticlă, corp vitros, transparent”. ◊ gr. hyalos „piatră transparentă, sticlă” > fr. hyalo-, germ. id., engl. id. > rom. hialo-. □ ~carp (v. -carp), adj., cu fructe străvezii; ~cist (v. -cist), s. n., celulă hialină mare, moartă, fiind lipsită de clorofilă; ~fagie (v. -fagie), s. f., înghițire patologică de sticlă; ~fan (v. -fan), s. n., feldspat de potasiu și bariu, transparent și cu luciu sticlos, prezent în rocile magmatice; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de obiecte din sticlă; ~graf (v. -graf), s. n., 1. Instrument pentru desenarea mecanică a perspectivei. 2. Instrument de gravat sticla; ~grafie (v. -grafie), s. f., arta gravării pe sticlă; ~id (v. -id), adj., care are transparența sticlei; ~idă (v. -id), s. f., zona periferică și densă a corpului vitros; ~mer (v. -mer), s. n., porțiune din trombocit cu structură transparentă și granulară; ~mucoide (v. muco-, v. -id), s. n. pl., substanțe din grupul mucinelor, prezente în umoarea vitroasă; din organismul animal; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., ectoplasmă*; ~pter (v. -pter), adj., cu aripi transparente; ~sperm (v. -sperm), adj., cu semințe străvezii; ~spor (v. -spor), s. m., spor transparent, caracteristic fungilor imperfecți; ~trih (v. -trih), adj., cu fire de păr transparente; ~zom (~som) (v. -zom), s. m., granulă incoloră din nucleu.