fătier, fătieri, s.n. – (reg.) Torță, făclie. „În seara zilei de 24 iunie a fiecărui an, feciorii și copiii, dar și fetele, învârt deasupra capului făclii. Făclia este făcută cu câteva zile înainte, dintr-un par uscat care se crapă la un capăt în patru sau în opt și în mijlocul căruia se pune rășină culeasă de pe molizi și brazi. Pentru a se aprinde repede, se pun surcele uscate și câlți. După ce făcliile au ars, se pun în straturi cu zarzavaturi sau între șirurile de cartofi, pentru a fi ferite de dăunători. Și tot acum, fetele strâng flori de sânzâiene, iar noaptea, în locuri neștiute de nimeni, se îmbăiază goale, în apa Repezii, a Vișeului și a Țâslei” (Mihali, Timiș, 2007). În trecut, această sărbătoare era răspândită în mai multe comunități din Maramureș – Borșa, Vișeu, Moisei, Săcel, Budești: „De Sân-Zâiene (...) fac făt’ieri pă dealuri, pă imașuri, păntru marhă; le țîn în mână și le învârtea, ca și cum învârtesc steagul” (Papahagi, 1925: 322; Săcel). – Din fătie, fate „făclie” (< lat. fac(u)la) + suf. -ar (> -er) (Frățilă).

fătier, -i, s.n. – Torță, făclie: „...de Sân-Ziene apoi feciorii fac fătieri de draniță și pticură cu rășână și le aprind. Fac fătieri pă dealuri, pă imașuri” (Papahagi 1925: 322; Săcel). – Din fatie, fate.