FIÍNȚĂ, ființe, s. f. 1. Tot ceea ce are viață (și se mișcă); viețuitoare, vietate. ♦ Spec. Om; persoană. 2. Existență; viață. ◊ În ființă = a) (loc. adj.) existent; b) (loc. adv.) în realitate, aievea. ◊ Expr. A da ființă = a) a da viață, a naște; b) a realiza, a făuri, a concretiza. – Fi + suf. -ință.
Sursa: DEX '98 | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FIÍNȚĂ ~e f. 1) Ceea ce are viață; vietate; viețuitoare. 2) Existență reală; viață. ◊ A da ~ a) a da viață, a da naștere; b) a realiza, a făuri. [G.-D. ființei; Sil. fi-in-] /<lat. fientia
Sursa: NODEX | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FIÍNȚĂ s. 1. v. existență. 2. v. animal. 3. v. om. 4. v. viață.
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Ființă ≠ neființă
Sursa: Antonime | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

fiínță s. f. (sil. fi-in-), g.-d. art. fiínței; pl. fiínțe
Sursa: Ortografic | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink