exaltare sf [At: NEGULICI / P: egz~ / V: (înv) esa~ / Pl: ~tări / E: exalta] 1 Lăudare. 2 Slăvire. 3 Glorificare. 4 Întărire Si: exaltat¹ (4), exaltație (4). 5 Intensificare. 6 Entuziasmare. 7 Extaz (1). 8 Stare de puternică excitație a spiritului provocată de un agent fizic, chimic sau de o impresie vie ori de un sentiment puternic Si: entuziasm (1), exaltație (8). 9 Operație de purificare a sărurilor, metalelor etc. prin îndepărtarea elementelor străine Si: exaltație (9). 10 (Fig) Înflăcărare. 11 (Înv; îs) ~a crucii Îînălțare a crucii. 12 (Înv) Înălțare pe tronul pontifical Si: (înv) exaltație (12). 13 (Mat; înv) Ridicare a unei cantități la una dintre puterile sale Si: (înv) exaltație (13). 14 (Înv) Exces de activitate a unui organ Si: (înv) exaltație (14).

EXALTARE, exaltări, s. f. 1. Entuziasm, încîntare, înflăcărare duse la paroxism. Avocatul... căută să le documenteze că toată «minunea» e numai rezultatul exaltării religioase a copilului. REBREANU, P. S. 34. Deodat-a lui cîntare Vibrează lung de o stranie-exaltare. ALECSANDRI, P. III 266. 2. (Rar) Slăvire, proslăvire, glorificare.

EXALTARE s.f. 1. Înflăcărare, entuziasm; încîntare; exaltație. 2. (Rar) Slăvire, lăudare, glorificare. [< exalta].

esaltare sf vz exaltare

*exaltațiúne f. (lat. exaltátio, -ónis). Acțiunea de a exalta. Excitare a mințiĭ. Turburare mentală. Starea omuluĭ exaltat. Exaltarea Cruciĭ, Înălțarea Cruciĭ (V. înălțare). – Ob. egz- (după fr.). Și -áție, dar ob. -áre.

exaltare [x pron. gz] s. f., g.-d. art. exaltării; pl. exaltări corectat(ă)

exaltare [x pron. gz] s. f., g.-d. art. exaltării; pl. exaltări corectat(ă)

exaltare s. f. [x pron. gz], g.-d. art. exaltării; pl. exaltări

EXALTARE s. v. elogiere, glorificare, laudă, lăudare, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire.

exaltare s. v. ELOGIERE. GLORIFICARE. LAUDĂ. LĂUDARE. MĂRIRE. PREAMĂRIRE. PREASLĂVIRE. PROSLĂVIRE. SLAVĂ. SLĂVIRE.