23 de definiții pentru englez (adj.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ENGLEZ, -Ă, englezi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Marii Britanii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Marii Britanii sau englezilor (1), privitor la Marea Britanie ori la englezi; englezesc; p. ext. britanic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de englezi. – Din ngr. englézos, it. inglese.

englez, ~ă [At: LEG. COND. 138/11 / S și: engles / V: inglez smf (Pl: ingleji) / Pl: ~i, ~e / E: it inglese, ngr ένγλεζος] 1-2 smf (Rar la f) Persoană care face parte din populația de bază a Angliei sau este originară de acolo. 3 smp Popor care trăiește în Anglia. 4 sm (Îe) A face pe ~ul sau a se face ~, a fi ~ A se face că nu înțelege. 5-6 a Care aparține Angliei sau englezilor. 7-8 a Propriu Angliei sau englezilor. 9-10 a Referitor la Anglia sau la englezi. 11-12 a De Anglia sau de englezi. 13 sf Limba engleză. 14 sma Dans nedefinit îndeaproape. 15 sma Melodie după care se execută dansul englez (14). 16-17 smf, a Britanic. corectat(ă)

ENGLEZ, -Ă, englezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Angliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Angliei sau populației ei, privitor la Anglia sau la populația ei; englezesc; p. ext. britanic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de englezi. – Din ngr. englézos, it. inglese.

ENGLEZ2, -Ă, englezi, -e, adj. Din Anglia, care aparține Angliei sau populației din Anglia; britanic. Poporul englez.Lupta pentru interesele vitale ale clasei muncitoare engleze îmbinate cu interesele generale ale întregului popor, în scopul asigurării păcii și al redobîndirii unei adevărate independențe economice și politice a Angliei, este tot mai activă și mai largă în rîndurile clasei muncitoare engleze. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2840. ♦ (Substantivat, f.) Limba engleză. Traducere din engleză.

ENGLEZ, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Anglia. ◊ (s. f.) limbă germanică vorbită de englezi. (< it. inglese, fr. anglais)

ENGLEZ1 ~ă (~i, ~e) Care aparține Angliei sau populației ei; din Anglia. [Sil. en-glez] /<it. inglese

englez a. și m. din Anglia: poporul englez, un Englez.

*Engléz, -ă s. Locuitor din Anglia saŭ de rasă anglo-saxonă. Adj. Din Anglia, de Englez: limba engleză. – Și Inglez (it. Inglese, ngr. Inglézos): solul Inglezuluĭ (Nec. 2, 264).

ENGLE f. mai ales art. Limba englezilor. /<it. inglese

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

englez adj. m., s. m., pl. englezi; adj. f. engle, pl. engleze

englez adj. m., s. m., pl. englezi; adj. f. engleză, pl. engleze

englez s. m., adj. m., pl. englezi; f. sg. engleză, pl. engleze

engle (limbă) s. f., g.-d. art. englezei

engle (limbă) s. f., g.-d. art. englezei

engle (limba) s. f., g.-d. art. englezei

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ENGLEZ s., adj. 1. s. britanic. (Cunoscutul calm al ~ilor.) 2. adj. v. englezesc.

ENGLEZ s., adj. 1. s. britanic. (Cunoscutul calm al ~.) 2. adj. britanic, englezesc. (Nave ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

englez (engleză), adj.1. Care aparține Angliei. – 2. (Arg.) Persoană care nu înțelege nimic. – 3. (Arg.) Persoană flegmatică și nepăsătoare. It. inglese (sec. XIX). – Der. englezesc, adj.; englezește, adv.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

corn englez (it. corno inglese; fr. și engl. cor anglais; germ. englisch Horn), instrument de suflat din lemn, cu ancie* dublă (denumit astfel din cauza acceptării greșite a cuv. fr. anglais în locul folosirii corecte a cuv. anglé, „în formă de unghi, curbat”). Face parte din familia oboiului*, dar este mai mare, are pavilionul* în formă de pară, și un tub metalic curbat care unește ancia cu corpul instr. Are un ambitus (1) real de la mi din octava* mică până la si bemol din octava a doua; sună cu o cvintă* perfectă mai jos ca ob., are o sonoritate mai plină și un timbru* catifelat, puțin nazal. În orch. simf. se utilizează de obicei un singur c.

english violet (cuv. engl.) v. viola d’amore.

ENGLE s. f. (cf. ngr. englézos, it. inglese): limbă germanică din grupul de apus, vorbită de locuitorii Angliei și ai SUA, de majoritatea locuitorilor Canadei, de foarte mulți locuitori din Irlanda și din fostele colonii britanice din Africa, Asia, Oceania și America. E. este un rezultat al contopirii dialectelor populațiilor germanice venite de pe continent în insulă prin secolele al V-lea – al VI-lea e. n., care s-au impus populațiilor autohtone de limbă celtică și latină. În evoluția limbii engleze există trei mari perioade: a) vechea engleză (anglo-saxona) vorbită între secolele al VI-lea și al XI-lea. Este atestată documentar încă din secolul al VII-lea prin poemul epic Beowulf, în care este înfățișată viața și moartea regelui legendar din Iutlanda. Avea o structură sintetică, cu un sistem flexionar bogat și o ortografie fonetică. b) engleza medie, vorbită între secolele al XI-lea – al XV-lea inclusiv și caracterizată prin pierderea treptată a flexiunii (parțial la substantiv, pronume și verb și total la adjectiv) și printr-o ortografie conservatoare cu deosebiri de pronunțare și scriere. A fost puternic influențată de dialectul francez al normanzilor, care au ocupat Anglia în anul 1066 și care au impus franceza, timp de două sute de ani, ca limbă oficială folosită la curte, în administrație, în învățământ, în biserică și în literatură. În secolul al XIV-lea a început reafirmarea limbii engleze prin activitatea marelui poet Chaucer, care prin operele sale a impus dialectul londonez ca bază a limbii literare engleze. Introducerea tiparului la sfârșitul secolului al XV-lea și activitatea neobosită de traducător a primului tipograf englez Caxton au contribuit considerabil la răspândirea dialectului londonez și la fixarea normelor de scriere ale limbii engleze. c) engleza modernă, vorbită de la apariția Renașterii în Anglia (începutul secolului al XVI-lea) până azi și caracterizată prin construcții analitice. În această perioadă, e. a făcut foarte multe împrumuturi din limbile latină (în mod deosebit), greacă, franceză, italiană, spaniolă și portugheză și din limbile popoarelor supuse de spanioli și de portughezi. Împrumuturile acestea au fost făcute în mare măsură de scriitori, lucru care se vede foarte bine în vocabularul marelui dramaturg Shakespeare. Ea a împrumutat și cuvinte internaționale formate pe baza rădăcinilor din limbile clasice. Deși este o limbă germanică, vocabularul limbii engleze are în proporție de 50% cuvinte de origine romanică (mai ales franceză). Engleza literară actuală este asa-numita King’s English, bazată pe dialectele din jurul Londrei. Paralel cu ea se folosește varianta formată sub influența celebrei universități din Oxford în secolul al XIX-lea, accesibilă numai vârfurilor intelectuale britanice și oarecum artificializată. Ortografia actuală a limbii engleze este etimologică; ea are un caracter conservator: nu mai oglindește schimbările apărute în pronunțare, deosebirile dintre scriere și pronunțare fiind foarte mari. Scrierea corectă a limbii engleze constituie în prezent o mare dificultate atât pentru străini, cât și pentru englezi. E. a rămas până în prezent limba internațională cu cea mai întinsă întrebuințare dintre toate limbile internaționale. În același timp, estre limba de pe glob cea mai bogată în cuvinte: circa 800.000; limbă oficială și mijloc de comunicare în peste 60 de state ale lumii (350 de milioane de oameni o au ca limbă maternă). Engleza americană, vorbită în SUA și în Canada, a urmat un drum propriu după cucerirea independenței și formarea SUA (1787). Ea s-a transformat într-o variantă a limbii engleze vorbite în Europa, ale cărei trăsături fundamentale s-au păstrat și pe care a influențat-o după aceea în lexic. Dispune de unele trăsături specifice în fonetică, în gramatică și mai ales în vocabular: pronunțarea lui r (în e. europeană a amuțit), ritm și intonație deosebite de e. europeană, folosirea unor substantive cu valoare adjectivală, folosirea specifică a prepozițiilor, generalizarea auxiliarului will la viitor și a auxiliarului would la optativ la toate persoanele, împrumuturi lexicale din olandeză, din spaniola emigranților și din limbile indienilor, creații specifice (prescurtări), termeni de argou în limbajul curent etc.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ENGLÉZ, -Ă (< ngr., it.) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Popor anglo-saxon (puternic influențat de normanzii de limbă franceză care au cucerit Anglia în sec. 11); s-a format ca națiune pe terit. Angliei. Mai trăiesc în Africa de Sud, S.U.A., Canada, Australia, India ș.a.; de religie creștină (anglicani și catolici); p. ext. britanic. ♦ Persoană care aparține acestui popor sau este originară din Anglia. 2. Adj. Care aparține Marii Britanii sau englezilor, privitor la Marea Britanie sau la englezi; p. ext. britanic. ◊ Artă e. = artă dezvoltată în Arhipelagul britanic. În arhitectură, se păstrează monumente încă din Neolitic (cromlehurile de la Stonehenge), din perioada romană și din epoca dinaintea cuceririi normande, dar construcțiile importante apar în sec. 11 în stilul romanic de influență normandă (catedrala de la Ely). O serie de monumente gotice sunt construite după modelul unor prototipuri continentale, cristalizându-se apoi trei faze ale goticului e.: lanceolat, decorat și perpendicular (catedrala de la Gloucester). Caracterele Renașterii se regăsesc în stilurile Tudor și elisabetan. În sec. 17, I. Jones impune spiritul clasicist, inspirat după A. Palladio, a doua jumătate a secolului fiind dominată, în arhitectură, de creația lui Chr. Wren. Sec 18 continuă în special formele clasiciste, pentru ca în sec. 19 să se revină la gotic (Parlamentul din Londra); apar însă și construcțiile cu schelet metalic (Crystal Palace din Londra), premergătoare arhitecturii moderne. Pictura de manuscris și sculptura ca ornament arhitectonic sunt forme reprezentative de artă plastică în Evul Mediu, păstrându-se și monumente de sculptură funerară, picturi de portrete (miniaturile lui Nicholas Hilliard, sec. 16). În sec. 17 se dezvoltă portretistica, iar în sec. 18 are loc o mare înflorire a picturii, în genuri variate (portret, peisaj, de gen), ilustrată de personalități ca W. Hogarth, J. Reynolds, Th. Gainsborough, G. Romney – ca și a gravurii și a sculpturii (J. Flaxman). Spre sfârșitul sec. 18 și în sec. 19 se afirmă romantismul în pictura e. (T.H. Lawrence, H. Raeburg, apoi J. Constable, R.P. Bonington, J. Turner). Un loc aparte îl ocupă W. Blake, cu viziunea sa fantastică de esență gotică, iar la mijlocul sec. 19 mișcarea prerafaeliților. După 1860, filozoful Morris va întemeia mișcarea „Art and Crafts” (Arte și meserii) menită să resuscite meșteșugurile artistice și să confere vieții cotidiene o dimensiune a frumosului ce va influența „Modern Style” („Arta 1900” în Anglia). Curentele sec. 20 și-au găsit exponenți în arta e. (Ben Nicholson, G. Sutherland, V. Pasmore ș.a.). Sculptura sec. 20 este dominată de personalitatea lui H. Moore. În artele decorative s-au remarcat, în sec. 18, frații Adam (decoratori), ebeniștii Chippendale și Sheraton, ceramistul Wedgwood. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană din familia de limbi germanice, ramura de vest. Este a doua din lume ca vorbitori (c. 700 mil.), după chineză. Este limba oficială în Marea Britanie, Irlanda, S.U.A., Canada, Australia, Noua Zeelandă, Jamaica și în unele zone din Asia, Africa, Oc. Pacific și limbă secundară sau folosită oficial în alte state (India, Filipine ș.a.); este una din limbile oficiale de lucru la O.N.U. Grafie latină.

RĂZBOIUL PENTRU INDEPENDENȚA COLONIILOR ENGLEZE DIN AMERICA DE NORD (1775-1783), război de eliberare purtat de cele 13 colonii engleze din America de Nord împotriva metropolei, care împiedica dezvoltarea lor economică și politică. La 4 iul. 1776, reprezentanții coloniilor au adoptat „Declarația de independență” care a proclamat crearea Republicii Statelor Unite ale Americii, primul stat independent de pe continentul american. Armata S.U.A. și detașamente de voluntari au repurtat, sub conducerea lui George Washington, o serie de victorii asupra armatelor engleze, dintre care cele mai însemnate au fost la Saratoga (1777) și Yorktown (1781). Înfrântă, Anglia a fost nevoită să recunoască în 1783 independența S.U.A.

Intrare: englez (adj.)
englez1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • englez
  • englezul
  • englezu‑
  • engle
  • engleza
plural
  • englezi
  • englezii
  • engleze
  • englezele
genitiv-dativ singular
  • englez
  • englezului
  • engleze
  • englezei
plural
  • englezi
  • englezilor
  • engleze
  • englezelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

englez, engleadjectiv

  • 1. Care aparține Marii Britanii sau englezilor, privitor la Marea Britanie ori la englezi. DEX '09
    sinonime: englezesc
    • format_quote Poporul englez. DEX '09
    • format_quote Lupta pentru interesele vitale ale clasei muncitoare engleze îmbinate cu interesele generale ale întregului popor, în scopul asigurării păcii și al redobîndirii unei adevărate independențe economice și politice a Angliei, este tot mai activă și mai largă în rîndurile clasei muncitoare engleze. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2840. DLRLC
    • diferențiere Care aparține Angliei sau populației ei, privitor la Anglia sau la populația ei. DEX '98 DLRLC MDN '00
    • 1.1. prin extensiune Britanic. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: britanic
    • 1.2. (și) substantivat feminin (la) singular Limba vorbită de englezi. DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00
      • format_quote Traducere din engleză. DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.