ECHIVALENȚĂ, echivalențe, s. f. 1. Egalitate de valoare, de semnificație, de sens; calitatea a ceea ce este echivalent. ◊ Examen de echivalență = examen pentru recunoașterea, cu drepturi egale, a unei diplome (nerecunoscute de stat) sau pentru transferul de la un tip de școală la altul. ♦ (Log.) Relație între două enunțuri care au aceeași valoare de adevăr. 2. (Med.) Denumire dată unei crize de natură epileptică, care se manifestă sub altă formă decât cea convulsivă. 3. (Mat.) Relație simetrică, reflexivă și tranzitivă între elementele unei mulțimi. – Din fr. équivalence.

echivalență sf [At: NEGULICI / S și: ecui~ / V: ~lin~ / Pl: ~țe / E: fr équivalence] 1-3 Egalitate de valoare, de semnificație, de sens. 4-5 Corespondență de sens, de semnificație. 6 (Îs) Examen de ~ Examen susținut de o persoană care cere recunoașterea, cu drepturi egale, a unei diplome (nerecunoscute de stat) sau care vrea să treacă de la un tip de școală la altul. 7 (Log) Raport existent între două enunțuri care sunt adevărate sau false împreună. 8 Simptom care substituie un altul obișnuit pentru o anumită boală. 9 (Med) Denumire dată unei crize de natură epileptică, care se manifestă sub altă formă decât cea convulsivă. 10 (Mat) Relație simetrică, reflexivă și tranzitivă între elementele unei mulțimi.

ECHIVALENȚĂ, echivalențe, s. f. 1. Egalitate de valoare, de semnificație, de sens; calitatea a ceea ce este echivalent. ◊ Examen de echivalență = examen pe care trebuie să-l treacă acela care cere recunoașterea, cu drepturi egale, a unei diplome (nerecunoscute de stat) sau care vrea să treacă de la un tip de școală la altul. ♦ (Log.) Raport existent între două enunțuri care sunt adevărate sau false împreună. 2. (Med.) Denumire dată unei crize de natură epileptică, care se manifestă sub altă formă decât cea convulsivă. 3. (Mat.) Relație simetrică, reflexivă și tranzitivă între elementele unei mulțimi. – Din fr. équivalence.

ECHIVALENȚĂ, echivalențe, s. f. 1. Egalitate de valoare; calitate a ceea ce este echivalent. Numai expresia de echivalență a unor mărfuri diferite face să apară caracterul specific al muncii creatoare de valoare. MARX, C. I 82. 2. (În vechea organizare a învățămîntului) Examen necesar pentru obținerea echivalării unei diplome.

ECHIVALENȚĂ s.f. 1. Egalitate de valoare, de semnificație etc.; însușirea a tot ceea ce este echivalent. ♦ (Log.) Relație între două enunțuri care sunt sau adevărate, sau false împreună. 2. (Mat.) Relație simetrică, reflexivă și tranzitivă între elementele unei mulțimi. 3. (Med.) Simptom care substituie un altul obișnuit pentru o anumită boală. ♦ Denumire a manifestării patologice la epileptici, care înlocuiește crizele propriu-zise. [Cf. fr. équivalence, it. equivalenza].

ECHIVALENȚĂ s. f. 1. însușire a tot ceea ce este echivalent; egalitate de valoare, de semnificație etc. 2. (log.) relație între două enunțuri sau judecăți care sunt adevărate sau false împreună. 3. (mat.) relație simetrică, reflexivă și tranzitivă între elementele unei mulțimi. 4. simptom care substituie un altul obișnuit pentru o anumită boală. ◊ manifestare patologică la epileptici, care înlocuiește crizele propriu-zise. (< fr. équivalence)

ECHIVALENȚĂ ~e f. Egalitate cantitativă sau calitativă; proprietate a obiectelor de a fi egale (ca valoare, sens etc.). /<fr. équivalence

echivalență f. egalitate de valoare.

*echivalénță f., pl. e (d. echivalent; fr. équivalence). Egalitate în valoare.

echivalință sf vz echivalență

echivalență s. f., g.-d. art. echivalenței; pl. echivalențe

echivalență s. f., g.-d. art. echivalenței; pl. echivalențe

echivalență s. f. → valență

ECHIVALENȚĂ s. v. concordanță.

ECHIVALENȚĂ s. coincidență, concordanță, (livr.) congruență. (~ unor elemente.)

ECHIVALENȚĂ s. f. (cf. fr. équivalence, it. equivalenza): egalitate de valoare morfologică, de semnificație lexicală și de funcție sintactică între un cuvânt și alt cuvânt, între un cuvânt și o locuțiune și invers (v. și echivalent).