dupleca (-c, -at), vb. – 1. A încovoia, a îndoi. – 2. (Banat) A răsfrînge, a sufleca. – 3. A supune. – 4. A ceda, a se supune, a admite. – Var. îndupleca. Mr. nduplic, nduplicari. Lat. duplicāre (Pușcariu 834; Candrea-Dens., 523; REW 2801; din lat. *induplicāre, după Densusianu, GS, V, 19), cf. ticin. dubigá, sp. doblegar. Var. este mult mai curentă decît forma primitivă, înv. – Der. neînduplecat, adj. (intransigent, tenace); înduplecător, adj. (care încovoiază); înduplecătură, s. f. (încovoiere).