DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde viu și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A DUDUÍ pers.3 dúduie intranz. 1) (despre foc) A arde cu zgomot. 2) (despre clădiri, ferestre) A se zgudui, a se cutremura cu putere din cauza unor lovituri, explozii repetate. 3) (despre motoare, mașini) A produce un zgomot ritmic, sacadat. [Sil. -du-i] /Onomat.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DUDUÍ vb. 1. v. cutremura. 2. v. bubui. 3. a vui, (rar) a vâjâi. (Focul ~ în sobă.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DUDUÍ vb. v. alunga, depărta, goni, izgoni, îmboldi, îndemna, îndepărta.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

duduí (-uésc, -ít), vb. – 1. A răsuna, a bubui, a produce un zgomot sacadat. – 2. A alunga, a da afară cu zgomot. – 3. A tremura, a se înfiora, a vibra pardoseala ca urmare a bătăilor din picioare. – Var. dudăi (numai sensul 2, în Trans.), durdui. Creație expresivă, cf. dîrdîi, durui, bubui, etc. După Cihac, II, 496, în loc de durdui, și acesta din mag. dördülni, care la rîndul lui este tot o creație expresivă. – Der. duduială, s. f. (zgomot sacadat); duduit, s. n. (zgomot sacadat); duduitură, s. f. (zgomot sacadat); duduruz, s. m. (țărănoi, mojic); sgudui, vb. (a scutura, a cutremura, a face să tremure), care este în locul lui *sdudui, cu s- expresiv, cf. (s)fărîma (cuvîntul se consideră în general de origine necunoscută; în legătură cu scotoci după Cihac, II, 343, și cu gepid. *skudojan, germ. schütten, după Scriban; ambele ipoteze sînt neverosimile); sguduială, s. f. (scuturătură); sguduit, s. n. (scuturătură); sguduitură, s. f. (scuturătură); sguduitor, adj. (care înfioară).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

duduí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. dúdui, 3 sg. și pl. dúduie, imperf. 3 sg. duduiá
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dúduĭ, a- í v. intr. (imit. înrudit cu ung. dödögni, dödörögni, a bufni, a face gură, dudulni, a striga ca pupăza. V. durduĭ). Răsun înfundat: mașina duduĭa de mult foc; acest on e așa de greŭ, în cît duduĭe pămîntu cînd merge! V. tr. Olt. Trans. Munt. Alung, expulsez. – În Olt. și dúdăĭ. V. dupăĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink