O definiție pentru duculuit
Etimologice
ducului (-uesc, -it), vb. – A conveni, a fi potrivit. – Var. duculi. Mag. dukálni (Candrea). În Trans.
Intrare: duculuit
duculuit participiu
| participiu (PT2) | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| vocativ | singular | — | — | ||
| plural | — | — | |||
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)