O definiție pentru duculuire
Etimologice
ducului (-uesc, -it), vb. – A conveni, a fi potrivit. – Var. duculi. Mag. dukálni (Candrea). În Trans.
Intrare: duculuire
duculuire infinitiv lung
| infinitiv lung (IL107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||