corăbier sm [At: N. TESTAMENT (1648) / V: (înv) ~rabiiar, ~ra~, ~iear, ~biiar / P: ~bi-er / Pl: ~i / E: corabie + -er] 1 Navigator pe o corabie (1). 2 Proprietar al unei corăbii (1). 3 Vornic care duce corabia (5) la nuntă.

CORĂBIER, corăbieri, s. m. Navigator, marinar pe o corabie, matelot; proprietar al unei corăbii. Maestru în arta manevrei pînzelor, stîrnea prin porturile Orientului admirația corăbierilor bătrîni. BART, E. 119. A comparat... pe om cu un corăbier aruncat pe valuri. CARAGIALE, O. VII 172. Corăbierul, cînd marea e-n talazuri, Aleargă la limanul ce-adesea l-a scăpat. ALEXANDRESCU, M. 48. – Pronunțat: -bi-er.

CORĂBIER ~i m. înv. 1) Marinar pe o corabie; navigator. 2) Proprietar al unei corăbii. [Sil. -bi-er] /corabie + suf. ~ar

corăbier m. 1. om întrebuințat la cârma corăbiei, marinar; 2. stăpân de vas plutitor.

corăbiér m. (d. corabie). Marinar, navigator (pe fluviĭ saŭ pe mare).

corabier sm vz corăbier

corabiiar sm vz corăbier

corăbiar sm vz corăbier

corăbier (desp. -bi-er) s. m., pl. corăbieri

corăbier (-bi-er) s. m., pl. corăbieri

corăbier s. m. (sil. -bi-er), pl. corăbieri

corăbier.

CORĂBIER s. (livr.) năier, (înv.) apar.

CORĂBIER s. (livr.) năier, (înv.) apar.