16 definiții pentru condescendență

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CONDESCENDENȚĂ, condescendențe, s. f. Purtare plină de considerație și de bunăvoință față de cineva; respect, amabilitate, deferență. ♦ (Peior.) Aer de superioritate, infatuare, aroganță. – Din fr. condescendance.

condescendență sf [At: KLOPȘTOCK, F. 315 / E: fr condescendance] 1-2 Purtare plină de considerație (și de bunăvoință) față de cineva Si: amabilitate, deferentă, respect. 3 (Prt) Aer de superioritate. 4 (Prt) Infatuare.

condescendénță s.f. 1 Atitudine, purtare plină de considerație, de respect, de atenție față de cineva; deferență, respect. 2 Amabilitate, bunăvoință. Ofițeri care gustă cu condescendență de pe farfurioarele cu friptură (CA. PETR.). 3 (peior.) Aer de superioritate; bunăvoință amestecată cu dispreț, cu aroganță. ● pl. -e. /<fr. condescendance.

CONDESCENDENȚĂ s. f. Purtare plină de considerație și bunăvoință față de cineva; respect, amabilitate, deferență. ♦ (Peior.) Aer de superioritate, infatuare, semeție. – Din fr. condescendance.

CONDESCENDENȚĂ s. f. Purtare plină de considerație; respect. Nici măcar atîta condescendență pentru prefectul județului. DUMITRIU, B. F. 40.

CONDESCENDENȚĂ s.f. Atitudine care presupune bunăvoință, amabilitate, de pe o poziție de superioritate, chiar ușor disprețuitoare. [< fr. condescendance].

CONDESCENDENȚĂ s. f. atitudine plină de considerație, de respect, atenție și bunăvoință față de cineva; amabilitate; deferență. ♦ (peior.) bunăvoință cu aer de dispreț, aroganță, superioritate. (< fr. condescendance)

CONDESCENDENȚĂ f. 1) Caracter condescendent. 2) Sentiment de stimă înaltă față de o persoană; deferență; considerație; cinste. 3) fig. Aere de superioritate. /<fr. condescendance

*condescendénță f., pl. e (d. condescendent; fr. condescendance). Politeță, afabilitate.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

condescendență s. f., g.-d. art. condescendenței; pl. condescendențe

condescendență s. f., g.-d. art. condescendenței; pl. condescendențe

condescendență s. f. → descendență

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CONDESCENDENȚĂ s. v. apreciere, atenție, cinste, cinstire, considerație, onoare, prețuire, respect, stimă, trecere, vază.

condescendență s. v. APRECIERE. ATENȚIE. CINSTE. CINSTIRE. CONSIDERAȚIE. ONOARE. PREȚUIRE. RESPECT. STIMĂ. TRECERE. VAZĂ.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

condescendență nu înseamnă „respect”, cum cred unii (și DEX), ci „atitudine binevoitoare față de un inferior” (e din aceeași familie cu a descinde, care înseamnă „a coborî”).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CONDESCENDÉNȚĂ (<fr.) s. f. Bunăvoință plină de atenție față de cineva; amabilitate, deferență. ■ (Peior.) Bunăvoință acordată cu un aer de superioritate.

Intrare: condescendență
condescendență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • condescendență
  • condescendența
plural
  • condescendențe
  • condescendențele
genitiv-dativ singular
  • condescendențe
  • condescendenței
plural
  • condescendențe
  • condescendențelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

condescendență, condescendențesubstantiv feminin

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.