COMPATRIOT, -OATĂ, compatrioți, -oate, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu altă persoană din aceeași țară. [Pr.: -tri-ot] – Din fr. compatriote, lat. compatriota.

COMPATRIOT, -OATĂ, compatrioți, -oate, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu altă persoană originară din aceeași țară. [Pr.: -tri-ot] – Din fr. compatriote, lat. compatriota.

COMPATRIOT, -OATĂ, compatrioți, -oate, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu altă persoană originară din aceeași țară cu dînsa. Se felicita că acea eroare îi procurase cunoștința unui compatriot. GHICA, A. 644. Înzestrat cu o înțelegere rară, dezvoltată încă prin studii serioase, și cu mult curaj cetățenesc, Miron [Costin] dobîndi îndată a mare considerație între compatrioții săi. BĂLCESCU, O. 184. Afișul... cheamă la conlucrare pe toți compatrioții. RUSSO, S. 154. Adunînd binele, care din citire de cărți bune și folositoare, care din călătorii.., să-l împărtășim compatrioților noștri. GOLESCU, Î. 21. – Pronunțat: -tri-ot.

COMPATRIOT, -OATĂ s.m. și f. Persoană din aceeași țară cu altcineva, considerată în raport cu acesta. [Pron. -tri-ot. / < fr. compatriote].

COMPATRIOT, -OATĂ s. m. f. persoană din aceeași țară, considerată în raport cu altcineva. (< fr. compatriote, lat. compatriota)

*compatriót, -oátă saŭ -ótă s. (lat. com-patriota, d. vgr. sym-patriótes; fr. compatriote). Din aceĭașĭ patrie cu altu.

compatrioată (desp. -pa-tri-oa-) s. f., g.-d. art. compatrioatei; pl. compatrioate

compatrioată (-pa-tri-oa-) s. f., g.-d. art. compatrioatei; pl. compatrioate

compatrioată s. f. (sil. -tri-oa-), g.-d. art. compatrioatei; pl. compatrioate

compatriot, f. compatrioată

compatriot, -oată.

COMPATRIOT s. conațional, concetățean, (înv.) patriot, simpatriot.

COMPATRIOT s. conațional, (înv.) patriot, simpatriot.