căldărușă sf [At: ISPIRESCU, L. 396 / V: ~șe, ~șie / Pl: ~șe, ~și / E: căldare + -ușă] 1-2 (Șhp) Căldare (1) (mică) Si: căldărușcă (1-2), căldăruță (1-2). 3 Conținut al unei căldărușe (1-2). 4 Căldărușă împreună cu conținutul. 5 Parte a morii nedefinită mai îndeaproape. 6 (Bot; șlp) Plantă erbacee ornamentală cu tulpină simplă sau ramificată, păroasă, cu flori albastre, violete, roșii, mai rar alb; Si: candeluță, căldare (10), cănăcei (4), cârligei, cârlobatiță, cerceluși, chipigicuri, cinci-clopoței, cinci-coade, cinci-cote, ciocănași, ciucurei, clopoței, cornuți, cupe, floarea clopotului, focușor, toporași, țucalăi (Aquilegia vulgaris). 7 (Bot; reg) Filimică (Calendula officinalis). 8 (Bot; reg) Lalea pestriță (Fritillaria orientalis). 9 (Bot; îc) ~șa-popii Plantă spontană urcătoare ca volbura, cu florile ca laurul, care face semințe ca roichițele și folosită ca medicament contra zgăibii Si: desfăcătoarea cea mare, iarba zgăibii (Nicandra physaloides). 10 (Îf ~șie) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

CĂLDĂRUȘĂ (pl. -uși) sf. 1 dim. CĂLDARE: atîrnă căldărușa de mămăligă în crăcane ISP.; a face mîinile ~ DLVR., a împreuna mîinile în așa fel încît să formeze o concavitate ¶ 2 ⛪ Căldare mică cu aghiasmă pe care o duce un însoțitor al preotului, cînd umblă în prima zi a lunii din casă în casă (🖼 747) ¶ 3 🌿 Plantă ierboasă, cu flori mari, albastre, violete, roșii sau albe, plecate în jos, avînd forma unor căldăruși; e cultivată ca plantă ornamentală; numită și „cinci-clopoței”, „clopoței-cornuți”, „toporași” sau „candeluțe” (Aquilegia vulgaris) (🖼 748) ¶ 4 🌿 Varietate de struguri JIP..

CĂLDĂRUȘĂ, căldărușe, s. f. 1. Diminutiv al lui căldare (I). Atîrnă căldărușa de mămăligă în crăcane. ISPIRESCU, L. 396. ♦ Căldare mică în care preotul poartă agheasma. 2. Nume dat unei plante din familia ranunculaceelor, cu flori albastre, violete, roșii sau, mai rar, albe; se cultivă în parcuri și grădini ca plantă ornamentală (Aquilegia vulgaris ).

CĂLDĂRUȘĂ, căldărușe, s. f. 1. Diminutiv al lui căldare (I). 2. Plantă ornamentală cu flori albastre, violete, roșii, mai rar albe (Aquilegia vulgaris).

CĂLDĂRUȘĂ ~e f. (diminutiv de la căldare) Plantă ornamentală cu flori albastre, violete si roșii, cultivată în parcuri și grădini. /căldare + suf. ~ușă

căldărușă f. 1. căldare mică în care preoții pun aiasma și mătăuzul; 2. plantă cultivată pentru frumoasele-i flori albastre, roșii sau violete; are forma unei căldărușe cu cinci cavități, de unde și numele-i de cinci coade, cinci clopoței, etc. (Aquilegia); 3. varietate de struguri.

căldărúșă f., pl. ĭ și e. Căldare mică, maĭ ales aceĭa în care preutu ortodox poartă agheazma cînd merge din casă în casă la ziŭa întîĭa a luniĭ. O plantă renunculacee, toporaș, cincĭ-coade (aquilégia [nigricans și vulgaris]).

căldărușe sf vz căldărușă

căldărușie sf vz căldărușă

CINCI I. num. 1 Număr egal cu acela al degetelor dela mînă; 👉 DEGET ¶ 2 🌿 CINCI-CLOPOȚEI, CINCI-COADE = CĂLDĂRUȘĂ ¶ 3 🌿 CINCI-DEGETE, plantă, ierboasă tîrîtoare, ale cărei frunze au, de regulă cinci foliole, din care pricină se numește și „iarba-degetelor” (Potentilla reptans) (🖼 1163) ¶ 4 🌿 CINCI-FOI = SĂNICIOARĂ ¶ 5 În cinci-pietre, joc de copii cu cinci pietricele care se pun în palmă, se aruncă în sus și se prind pe dosul mîinii; e un joc foarte vechiu, pe care-l jucau și copiii în vremea Romanilor (🖼 1164). II. sbst. 1 ♠️ Carte de joc cu cinci ochi: un ~ de treflă ¶ 2 Ⓟ Piesă de monetă de 5 bani; Ⓕ: nici un ~, nimic, nici un ban [lat. vulg. * cīnque < quinque].

CLOPOȚEL (pl. -ței) I. sm. 1 dim. CLOPOT 1 ¶ 2 Clopot mic, ce se poate ține în mînă, întrebuințat pentru a chema pe cineva, pentru a deschide ședința sau a impune tăcere într’o adunare, etc. (👉 TABELA) ¶ 3 Instrument de diferite forme care răsună prin învîrtirea unui șurup, sau prin apăsarea unui buton, întrebuințat pentru a chema pe cineva ¶ 4 Clopot mic așezat deasupra unei porți sau în interiorul unei case și care se trage, spre a i se deschide poarta sau ușa; sonerie ¶ 5 Clopot mic ce se atîrnă la gîtul unui animal; 👉 PISICĂ ¶ 6 pl. Zurgălăi ¶ 7 pl. 🌿 Plantă originară din sudul Europei, cu flori mari albastre sau albe, uneori învoalte (Campanula medium) ¶ 8 pl. 🌿 Plantă cu rădăcina groasă și cărnoasă, cu flori albastre, care crește prin livezi și pe poieni; foile ei se mănîncă adesea ca salată: numită și „bănișori” (Campanula rapunculus) (🖼 1302) ¶ 9 pl. = GHIOCEI 2 ¶ 10 CLOPOȚEI – CORNUȚI, CINCI – CLOPOȚEI = CĂLDĂRUȘĂ 3. II. sn. CLOPOȚELE¹ pl. 1 🌿 = LĂCRĂMIOARE ¶ 2 🌿 = COADA-COCOȘULUI.

COADĂ (pl. -de și cozi) sf. 1 Prelungirea din partea dinapoi a corpului animalelor ce ține de șira spinării și cu care aceasta se termină (🖼 1310); Ⓕ: a da din ~, a se gudura, a se linguși ; (P): minciuna cu ~ (ISP.), minciună mare, sfruntată; cu coada între picioare, rușinat, umilit; a scăpa scurt de ~, a scăpa teafăr, fără multă vătămare; 👉 CÎINE ; d’aia n’are ursul ~, de- aceea se ’ntîmplă așa, nu e de mirare atunci că iese rău; get-beget coada vacii, neaoș; a-și băga coada undeva, a se amesteca unde nu-i e treaba; și-a băgat dracul coada între ei, i-a învrăjbit diavolul; a trage pe dracul de ~, a duce un traiu plin de lipsuri, de neajunsuri ¶ 2 🐦 Penele mai lungi deasupra șezutului, la păsări; (P) F: a prins prepelița de ~, s’a îmbătat ¶ 3 🐟 Partea mai subțiată de la capătul de jos al corpului peștilor sau șerpilor: cu doi pești în oală și cu coadele afară, nu se poate (ZNN.); a sărit parc’ar fi călcat pe ~ de șarpe (DLVR.); de aci, Ⓕ: a călca pe cineva pe ~, a-l atinge unde-l doare, a-l vătăma rău cu vorba ¶ 4 🔧 ~-de-rîndunică, cep de formă specială făcut de tîmpIar sau de dulgher, spre a-l vîrî într’o scobitură, cînd vrea să îmbine două bucăți de lemn (🖼 1311) ¶ 5 Părul dinapoia capului, împletit și înnodat cu panglici. ce atîrnă pe spate sau se înfășoară pe creștetul capului (🖼 1312): părul ei de aur era împletit în cozi lăsate pe spate (EMIN.); de cînd Nemții (sau Muscalii) cu ~, din vremea de de-mult (locuțiune rămasă din timpul ocupațiunii Olteniei, cînd Austriacii purtau coade) (🖼 1313) ¶ 6 🔧 Mînerul sau partea de care se apucă cu mîna (la diferite unelte): coada securii, toporului, lingurii, tigăii, etc.; (P): cu lingura îți dă dulceață și cu coada-ți scoate ochii (PANN); 👉 TOPOR ¶ 7 🌿 Partea unui vegetal de care se leagă frunza, floarea sau fructul: ~ de cireașă; ~ de trandafir ¶ 8 💫 Urmă luminoasă ce însoțește corpul unei comete: s’au arătat o stea pe cer cu ~, de s’au văzut multe zile (NEC.) ¶ 9 👕 Partea dinapoi a unei rochii, a unei mantii, ce se tîrăște pe pămînt: temîndu-se să nu calce pe coadele rochiei lor (NEGR.) ¶ 10 👕 Pulpană a fracului: purtau... frac cafeniu deschis cu coadele lungi pînă la glezne (I.-GH.) ¶ 11 ⛹ Fășia de hîrtie sau de cîrpă atîrnată la partea de jos a unui zmeu: Un zmeu cu ~ lungă și cu sbîrnăitoare (DON.) ¶ 12 🚝 Partea dindărăt a unui tren, capătul opus locomotivei : am găsit din norocire un vagon de clasa a doua la coada trenului (CAR.) ¶ 13 Partea dindărăt a unei trăsuri boierești, unde stă feciorul ¶ 14 Capătul sau partea de jos, dinapoi sau din urmă, în opoz. cu „frunte”: coada mesei; coada oștii; a sta în ~; vorb. de persoane, cel ce ocupă rangul din urmă: a ajuns coada cap; mai bine cap la sat decît ~ Ia oraș; mai bine fruntea cozii decît coada frunții ¶ 15 🫀 Extremitatea, unghiul din afară la fie-care ochiu; a se uita, a trage cu coada ochiului, a privi pe furiș ¶ 16 Sfîrșit: coada veacului, cei din urmă ani ai veacului ¶ 17 pl. Rămășițe de lepădat; ceea ce cade de la grînele vînturate sau trecute prin ciur, pleavă ¶ 18 🌿 În legătură cu un alt nume, în spec, de animal, formează o mulțime de numiri de plante: COADA-BOULUI = LUMÎNARE; - COADA-CALULUI¹, plantă acuatică care poartă flori mici și verzi afară din apă (Hippuris vulgaris) (🖼 1314); -COADA-CALULUI² = BARBA-URSULUI¹; - COADA-COCOȘULUI, plantă ierboasă, cu flori albe ce atîrnă în jos, întrebuințată de popor ca leac contra podagrei; numită și „cerceluși”, „clopotele”, „cocoș”, „iarbă-de-dureri” sau „pecetea- lui-Solomon” (Polygonatum officinale, pol. mul- tiflorum) (🖼 1315); -COADĂ-DE-GĂINĂ = ROCOINĂ 1; -COADA-IEPEI = BARBA-URSULUI¹; – COADA-LEULUI = TALPA-GÎȘTEI¹; – COADA-LUPULUI¹ = LUMÎNARE; – COADA-LUPULUI² = LUMÎNĂRICĂ; – COADA-MIELULUI¹, plantă cu frunze lucitoare și flori violete (Verbascum phoeniceum) (🖼 1316); – COADA-MIELULUI² mică plantă ierboasă, cu tulpina întinsă pe pămînt, cu flori de un albastru-deschis, cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata) (🖼 1317); – COADA-MIELULUI³ = LUMÎNARE 2 ; -COADA-MÎNZULUI¹ = BARBA-URSULUI¹; -COADA- MÎNZULUl² = COADA-CALULUI¹; – COADA-MÎȚEI¹, plantă ierboasă cu flori mici roșietice, cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule albe (Chaiturus marrubiastrum) (🖼 1318); -COADA-MÎȚEI² = PAPANAȘI 2; - COADA- MÎȚEI-DE-BALTĂ, nume dat unor mușchi de coloare albă-gălbuie, ce cresc prin locurile umede, unde contribue, în mare parte, la formarea combustilului numit turbă (Sphagnum cymbifolium);-COADA-PRICULICILOR = BARBA-POPEI: - COADA-RACULUI, plantă ierboasă, cu flori mari, frumoase, de coloare galbenă (Potentilla anserina) (🖼 1319); – COADA-ȘOARECELUI , COADA-ȘORICELULUI, COADA-HÎRȚULUI (Băn. „sorocină”), plantă ierboasă, cu flori albe dispuse în capitule, întrebuințată de popor ca leac contra tusei sau pentru curățirea sîngelui (Achillea millefolium) (🖼 1320); -COADA-VACII¹, plantă țepoasă, cu flori albe, ce crește pe lîngă drumuri (Echium altissimum); -COADA-VACII², plantă ierboasă, cu flori violete; numită și „jale” (Salvia silvestris) (🖼 1321); -COADA-VACII³ = BĂTRÎNIȘ; – COADA-VACII⁴ = LUMÎNARE 2 ;-COADA-VACII⁵ – LUMÎNĂRICĂ 2; -COADA-VULPII, plantă ierboasă, cu flori verzi, ce crește prin livezi și finețe; numită și „codină” (Alopecurus pratensis) (🖼 1323); -COADA-ZMEULUI, plantă ierboasă, veninoasă, cu tulpina tîrîtoare, care face niște bobițe roșii (Calla palustris) (🖼 1322); - CINCI-COADE – CĂLDĂRUȘĂ 3 ¶ 19 🐦 COADĂ-ROȘIE = CODROȘ ¶ 20 Băn. 🐦 COADĂ-FĂLOASĂ = CODOBATURĂ [lat. coda].

căldărușă s. f., art. căldărușa, g.-d. art. căldărușei; pl. căldărușe

căldărușă s. f., art. căldărușa, g.-d. art. căldărușei; pl. căldărușe

căldărușă s. f., art. căldărușa, g.-d. art. căldărușei; pl. căldărușe

căldărușă, pl. căldărușe

căldărușă, -și.

căldărușă, căldărușe s. f. Diminutiv al lui căldare. ♦ Căldărușă pentru agheasmă = obiect de cult de forma unui vas mic de aramă, în care se pune apa sfințită cu care preotul botează casele credincioșilor și care se folosește mai ales la slujba agheasmei (sfințirea apei) mici și mari. – Din căldare + suf. -ușă.

AQUILEGIA L. CĂLDĂRUȘE, fam. Ranunculaceae. Gen originar din America de N, Asia și Europa, peste 30 de specii, erbacee sau semilemnoase, perene, cu tulpini ramificate de jos, 40-80 cm înălțime, cu rădăcină pivotantă. Flori mari (5 sepale, de obicei colorate, 5 petale alungite în pinteni recurbați, număr mare de stamine) hermafrodite, actinomorfe, des albastre, dispuse în panicule ramificate. Frunze trilobate, verzi-închis (PI. 8, fig. 45).

CĂLDĂRUȘĂ s. 1. găletușă. (O ~ cu nisip.) 2. (BOT., Aquilegia vulgaris) (reg.) candeluță, toporaș, cinci-clopoței, cinci-coade, clopoței-cornuți (pl.).

CĂLDĂRUȘĂ s. 1. găletușă. (O ~ cu nisip.) 2. (BOT.; Aquilegia vulgaris) (reg.) candeluță, toporaș, cinci-clopoței, cinci-coade, clopoței-cornuți (pl.).

căldărușă, căldărușe, s.f. Căldare mică: „…a rămas aproape printre primii gazde-n Bârsana. De la căldărușa aceea de aur” (Bilțiu, 1999: 155). – Din căldare + suf. -ușă.