balán² s.m. (zool.) Mic crustaceu fixat pe rocile litorale sau pe cochilii. • pl. -i. /<fr. balane, lat. balanus, -i.

BALAN¹ s. m. Mic crustaceu fixat pe rocile litorale sau pe cochilii. (< fr. balane, lat. balanus)

BĂLAN, Mold. BALAN I. adj. 1 Alb la față, bălaiu: dinainte era un om ~ ce putea să aibă 35 ani (NEGR.) ¶ 2 Bălaiu (vorb. de păr), blond: o femeie tînără cu părul ~, risipit în jurul obrajilor (DLVR.) ¶ 3 Cu părul alb (vorb. de unele animale, în spec. boi, cai, cîini, etc.), cu lînă albă (vorb. de oi): Frunză verde de-un lipan, Drag mi-a fost calul ~ (ȘEZ.). II. sm. 1 🐒 Nume dat unui bou, cal, cîine, cu părul alb: Ah, aman, aman, aman! Să puiu șeaua pe Bălan (SEV.) ; Țibă! Hormuz; na! Balan..., dați-vă ’n lături, cotarle! (CRG.) ¶ 2 Mold. familiar Dracul: Bălan să-ți aleagă din gură, dacă nu vorbești deslușit (CRG.). III. BĂLANA sf. 🐒 Vită albă (în spec. iapă albă; comp. ALBA): proverb: e mîncat ca ~ de ham (ZNN.), e trecut prin multe necazuri, e prăpădit de nevoi [băl].