bâcsi [At: HEM 2831 / V: băc~, buc~ / Pzi: ~sesc / E: ctm băga + ticsi] 1 vt A umple ceva până la refuz. 2 vt A îndesa. 3 vt A ticsi. 4 vr A se înghesui unul într-altul.

băcsi vtr vz bâcsi

bucsi v vz băcsi

BÎCSI (-sesc) vb. tr. A îndesa, a ticsi, a înțesa, a înghesui: am bîcsit toate lucrurile într’o singură odaie (PAMF.) [👉 ÎMBÎCSI].

băcsì v. 1. a ticsi, a îndesa; 2. a se lipi și intra unul într’altul: îi se băcsise părul. [Origină necunoscută].

bucsi v. Mold. V. băcsì.

bîcsésc și bîcșésc V. bucșesc și îmbîcșesc.

BÂCSI vb. v. burduși, ghemui, îndesa, înghesui, îngrămădi, ticsi.

bîcsi vb. v. BURDUȘI. GHEMUI. ÎNDESA. ÎNGHESUI. ÎNGRĂMĂDI. TICSI.

bîcsi (-sesc, -it), vb. – 1. A îngrămădi, a îndesa. – 2. A amesteca, a intercala. – 3. A încărca. – 4. A bate, a maltrata. – Var. băcsi, begsi, bucsi, bucși, îmbîcsi. Ngr. μπίγω, aorist ἔμπηξα „a introduce cu forța, a îndesa”, μπίξιμο „faptul de a îndesa” (Graur, BL, IV, 89). Explicațiile date anterior nu sînt satisfăcătoare. Cihac oscilează între două ipoteze, la fel de improbabile: din pol. buks(a), sl. bukva < gr. πυξίς (Cihac, II, 31), caz în care ar fi un dublet al lui pușcă; sau din mag. buckó (Cihac, II, 485). Philippide, II, 701, îl leagă de alb. mbuš. DAR și Candrea consideră că originea sa este necunoscută, în timp ce Scriban sugerează o legătură, puțin probabilă, cu mag. buksi „tare de cap”. Pentru dublul sens „a îndesa” și „a bate”, cf. fr. bourrer. Der. bîcsai, bocsai, bucșai, adj. (durduliu, rotofei); pentru semantismul căruia cf. îndesat; bucsău, s. m. (arbust, Spartium iunceum); îmbîcseală, s. f. (amestecătură, promiscuitate, dezordine); bigosi, v. ghibosi.