AUTOLINIȘTIRE s. f. Atitudine pasivă în urma unor succese, a unui stres etc. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + liniștire.

autoliniștire sf [At: CONTEMP., Seria II, 1949, nr. 160, 5/2 / P: a-u~ / Pl: ~ri / E: autoliniști] 1 Liniștire de către sine însuși Si: (rar) autoliniștit¹ (1). 2 (Pex) Pasivitate și lipsă de vigilență în urma unor succese Si: (rar) autoliniștit¹ (2).

AUTOLINIȘTIRE s. f. Atitudine pasivă în urma unor succese (reale sau aparente). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + liniștire.

AUTOLINIȘTIRE s. f. (Des folosit în cuvîntări sau în scrieri de educare politică a maselor) Acțiunea de a se liniști pe sine însuși, în urma unor succese, reale sau aparente, care duce adesea la o condamnabilă atitudine de pasivitate, la o primejdioasă lipsă de vigilență. Sarcina partidului este acum de a nu permite ca un spirit de autoliniștire să-și facă loc în rîndurile partidului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 465. Întrecerea socialistă este străină de orice autoliniștire, de tendința de a te mulțumi cu rezultatele obținute; ea înseamnă dezvoltarea necontenită a succeselor obținute, înseamnă muncă perseverentă pentru a dobîndi, zi de zi, noi și noi victorii. SCÎNTEIA, 1951, nr. 2059.

AUTOLINIȘTIRE s. f. Acțiunea de a se liniști pe sine însuși, în urma unor succese (reale sau aparente), ducînd adesea la o condamnabilă atitudine de pasivitate, la o primejdioasă lipsă de vigilență. – Din auto¹- + liniștire.

AUTOLINIȘTIRE s.f. Acțiunea de a se autoliniști. [< autoliniști].

autoliniștire (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autoliniștirii

autoliniștire (a-u-) s. f., g.-d. art. autoliniștirii

autoliniștire s. f. (sil. a-u-), g.-d. art. autoliniștirii; pl. autoliniștiri