ANÁFORĂ2 s. f. v. anafură.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ANÁFORĂ1 s. f. v. anafură.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
anafóră / anáforă (figură de stil) s. f., g.-d. art. anafórei / anáforei; pl. anafóre / anáfore
Sursa: DOOM 2
(2005)
|
Adăugată de
CristinaDianaN
| Semnalează o greșeală
| Permalink
1) anáforă și -ură f., pl. ĭ și e (mgr. anaforá, oferire, de unde și vsl. anafora și náfora, bg. sîrb. nafora. V. anaforă 2 și prescură. Vest. Un fel de pîne pe care preutu [!] ortodox o binecuvintează [!] la liturghie și o oferă credincioșilor prefăcută în bucățele. Banu cel de anaforă, ultimu ban păstrat cu îngrijire. Fig. Iron. Bucățică de mîncare prea mică. – În est náforă saŭ -ură. V. litie.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*2) anáforă f., pl. e (lat. anáphora, d. vgr. anaphorá. V. anaforă 1, anforă, epi- și meta-foră). Ret. Repetarea aceluĭașĭ cuvînt la începutu maĭ multor propozițiunĭ consecutive.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink