mare² sf [At: PSALT. HUR. 53710 / V: (reg) ~ră / G-D: mării, (înv) mariei, măriei / Pl: mări, (înv) mari, ~ / E: ml mare, -is] 1 Vastă întindere de apă stătătoare,adâncă și sărată, de pe suprafața pământului, care de obicei este unită cu un ocean printr-o strâmtoare. 2 Parte a oceanului de lângă țărm. 3 (Pex) Ocean. 4 (Pop; îe) Darea trece ~a Cu bani se poate face orice. 5 (Înv; îs) ~a ocheanului Ocean. 6 (Înv; îe) De la ~ până la ~ De la un capăt la altul al pământului Si: pretutindeni. 7 (Pop; îe) Peste mări negre Foarte departe. 8 (Pop; îe) Peste (nouă sau șapte) mări și (nouă sau șapte) țări sau (rar) peste nouă țări și mări, peste nouă mări, peste nouă țări Foarte departe. 9 (Fam; îe) A făgădui (sau a cere) ~a cu sarea (și Oltul cu totul) A făgădui sau a cere prea mult. 10 (Îae; pex) A făgădui sau a cere imposibilul. 11 (Îe) A vântura (sau a cutreiera) țările și mările A hoinări. 12 (Fam; îe) A (în)cerca -a cu degetul A încerca să rezolvi ceva la întâmplare, cu foarte puține șanse de reușită. 13 (îae) A încerca imposibilul. 14 (Fig; udp „de”) Suprafață vastă, nesfârșită Mare de foc. 15 (Fig) Mulțime nesfârșită. 16 (Fig) Cantitate foarte mare.

mire² a vz mare¹

MARÉ, Rolf de (1888-1964), filantrop suedez. A creat compania Baletelor suedeze (1920). Împreună cu Pierre Tugal, a fondat Arhivele Internaționale ale Dansului (1931-1947), care au organizat primul concurs internațional al coregrafilor (1932).

MARE adj. confundat în unele derivate > cu subst. măr. I. 1. Atributiv, în opoziție cu omonimul supranumit Mic: Mihăicel Mare și – Mic țig. (AO XXII 144); Dinu Furtună Mare și Dinu F. Mic (Sc). 2. Subst. Mare, Ion (Cat gr I); Marele fam. (Dm); – Alb munt. sec. XV;- T. (Ștef); – Cristea (Sur XVIII). 3. Cel-Mare, Ștef., elev (Hris I 506); Mare, V., ard. 4. Marea b. (Dm); – munt. (16 B III. 5. Maru, dobr. (RI XI 205). 6. Marescu (L Pl 103); Mărăscul mold. (Sd XXI); Mărăști s. 7. Marra (sic) țig. (16 B II 16); Măra, D-tru răzeș (Sd VII 239); în genitiv: Voinea al Mărului 1637 (AO XVII 73). 8. + -an: Măran (Pre II). 9. + -ăiu: Mărăiu, Ion (RI XXIII 92). 10. +-aș: Măraș (Mar); -u, Șt., mold., 1664 (Sd VII 294). Este clar că numele din § § 7-10 se pot explica și din subst. măr. 11. + -eci: Măreci, Pătrașco (17 A III 121). 12. + -eț: Mărețul, Ilie (Sd XV 310); -Stanciu (RI XII 110). 13. + -ilă: Mărilă Viciu 16). 14. ◊ Marotă + -in: Marotin b. (16 B II 183) și s., ca Dobrotin < Dobrotă. 15. + -uș: Marușu (Ard). 16. + -uf: Maruț/ă, C. (T-Jiu) și -a, Ilie (Î Div) sau < subst. măr. II. Cu suf. -eș, -i. 1. + -eș: Mareș fam.(Dm; Moț; Tec I); – Aug. (Ocina); – ard., 1534 (Paș); – pren. (P² fila 12; DZF 203); – fam., frecv., actual. 2. + suf. -eni, -escu: Măreș/eni s. (Dm); -escu; cu as. progr.: Mărăș/escu, -ești s.; cu as. regr.: Mereșăscu, (Scan); Merișăscu (Hur 47). 3. + -oiu: Mărișoiu (Șoimari); Măreșoiu (Ocina). 4. Forma Mareș alternează cu Mariș, ca și cum s-ar produce prin suf. -iș: Mariș (Tec II; Ard II191; Mar; Moț; Met 114; 17 A II 239). 5. Derivate: Marișești (Dm; Ștef); Mărișescul (Tis 398); Mărișești s. (Isp II¹); Mărișan (Moț).