ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNȘELÁ vb. v. înșeua.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înșél, a -á v. tr. (d. șea, șa, pl. șele, pin [!] aluz. la șireteniile întrebuințate cu calu pînă-l deprinzĭ să sufere șaŭa. [Cp cu pingelesc, potcovesc, încalț, căptușesc, boĭesc); it. sellare, pv. ensellar, fr. seller, sp. ensillar, pg. sellar. – Se conjugă ca deșel). Pun șaŭa caluluĭ: a înșela calu. (Se zice și înșeŭez, ca îngreuĭez pe lîngă ingrelez). Fig. Amăgesc, induc în eroare pin [!] faptă saŭ pin vorbă: l-a înșelat c´un franc la socoteală. Comit infidelitățĭ. Seduc. A înșela la cantar [!], a da lipsă cîntărind. V. refl. Greșesc: m´am înșelat la socoteală, în privința drumuluĭ. V. păcălesc, escrochez, mistific.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink