țoc¹ [At: GORJAN, H. I, 70/28 / E: fo] (Are) 1 i (Fam) Cuvânt care imită zgomotul produs de sărut. 2 i (Fam) Cuvânt care imită zgomotul produs de supt. 3 s Sărut zgomotos. 4 i (Reg) Cuvânt care redă zgomotul produs prin lovirea unor obiecte, prin ciocănire etc. 5 i (Reg) Cuvânt cu care se cheamă porcii.

ȚOC¹ interj. (Adesea repetat) Onomatopee care redă zgomotul sărutatului și al suptului. Ea se pleacă să te ridice și tu «țoc, țoc». DAVIDOGLU, O. 49. Se repede la dînsa ș-o sărută, țoc, țoc! SADOVEANU, la TDRG. Eu sînt gata să fac semne și minuni pentru dragostea ta, ah! (țoc, și iar îl sărută). GORJAN, H. I 70.

ȚOC interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs în timpul sărutului sau al suptului). /Onomat.

țoc! int. imită sgomotul sărutatului repede sau al suptului pruncilor. [Onomatopee].

țoc, interj. care arată zgomotu buzelor cînd apucă țîța saŭ zgomotu sărutăriĭ; interj. cu care se cheamă porciĭ.

țoc²/țoc-țoc (fam.) interj.

țoc¹/țoc-țoc (fam.) interj.

țoc-țoc v. țoc²

țoc-țoc v. țoc¹

țoc interj. – Imită zgomotul unui sărut. – Var. Trans. țuc. Creație expresivă. – Der. țocăi, vb. (a săruta; a suge); țuca, vb. (Trans., a săruta), cf. ALR, I, 99; țugsui, vb. (a suge; a bea), cuvînt rar, folosit de Ispirescu, pare contaminat cu țuguia (după Candrea, legat de bg. cukam „a bea”).

țoc! interj. cuvânt care imită zgomotul produs de un sărut