ȘUVĂI vb. (Mold.) A se eschiva, a căuta pretexte; a încerca să tergiverseze, ocolind adevărul. A: Acela ce va lua ceva vreun lucru cu voie acestuia giudeț, nu va putea să șuvăiască, să nu plătească ș-alt preț. PRAV Zise [împăratul] ca să șuvăiască: „Nu să cuvine împăratul să vorbască ci femei”. DOSOFTEI, VS. Cela ce suvăiaște de-a-nvățarea câdea-va în reale. DP, 13^r. // B: cf. MARDARIE, 117; ÎNDREPTAREA LEGII. ♦ A se disculpa. A: Nunta ce să va face între obrazul cel răpitoriu și aceii răpite șuvăiaște răipitoriul și scapă să nu să omoară. PRAV. Muiarea poate șuvăi, că n-au știut sminteala nuntei sale. PRAV. // B: cf. ÎNDREPTAREA LEGII. Etimologie: sl. *šavati, bg. šavam. Vezi și șuvai, șuvăială, șuvealnic. $Cf. c u r a (2).