șefie sf [At: CARAGIALE, O. VII, 90 / Pl: ~ii / E: șef + -ie] 1 Calitatea de șef² (1). 2 Funcția de șef² (1). 3 Loc de frunte într-o ierarhie Si: conducere. 4 Autoritate. 5 Superioritate. 6 Perioadă de timp în care cineva deține funcția de șef² (1, 3).

ȘEFIE, șefii, s. f. Demnitate, rang, funcție de șef (mai ales al unui partid politic); conducere, direcție: In lupta pentru șefia partidului, cele două tabere tîrau după ele păcate grele. C. PETRESCU, C. V. 102. I-au scurtat drumul la șefie cu zece ani, ba poate i-au dat șefia la care nici el nu spera. CARAGIALE, O. VII 90.

ȘEFIE ~i f. 1) Funcție de șef. 2) Durată a acestei funcții. 3) Dirijare a unei activități; conducere. /șef + suf. ~ie

șefie f. direcțiune: șefia partidului.

*șefíe f. (d. șef). Calitatea de a fi șef: șefia partiduluĭ.

șefie s. f., art. șefia, g.-d. art. șefiei; pl. șefii, art. șefiile (desp. -fi-i-)

șefie s. f., art. șefia, g.-d. art. șefiei; pl. șefii, art. șefiile

șefie s. f., art. șefia, g.-d. art. șefiei; pl. șefii, art. șefiile

ȘEFIE s. 1. v. conducere. 2. (MIL.) comandă, conducere, (înv.) povață, povățuire. (Unitatea militară se află sub ~ lui.)

ȘEFIE s. 1. conducere, direcție. (Deține ~ unei instituții.) 2. comandă, conducere, (înv.) povață, povățuire. (Unitatea militară se află sub ~ lui.)