încinta vtr [At: (a. 1807) BV II, 496 / Pzi: încint / E: cf încinge¹] (Înv) 1-2 A (se) încinge (1-2). 3-4 (D. obiecte) A (se) înfierbânta. 5-8 A (se) încinge (5-8). 9-10 (D. lupte, confruntări) A (se) înteți. 11-12 A (se) încinge (11-12).

încínt (mă), a -á v. refl. (lat. *incentare și *incensare [ca pultare și pulsare], d. incendere, incensum, a aprinde. V. încing 2). Olt. Mă aprind, mă înferbînt: picĭoru s’a încintat în cizmă.

încinta, pers. 3 sg. încintă, vb. I (reg.) 1. a aprinde, a încinge. 2. (refl.) a se înfierbânta, a se aprinde (de căldură sau mânie), a se înfoca, a se încălzi (într-o discuție).