O definiție pentru zbilțuit
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
ZBILȚUI, zbilțui, vb. IV. Tranz. A strînge, a uni cu putere. (zbilț + suf. -ui)
Intrare: zbilțuit
zbilțuit participiu
| participiu (PT2) | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| vocativ | singular | — | — | ||
| plural | — | — | |||
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)