zbilț sn [At: JIPESCU, ap. TDRG / V: (reg) ~lci (Pl: zbilciuri) / S și: sb~ / Pl: ~uri și (reg) ~e / E: z- + bilț] 1 Laț (de sârmă, de sfoară, de păr de cal etc.) cu care se prind animale și păsări (sălbătice) Si: (reg) gânj (1), lasou. 2 Unealtă formată dintr-un cârlig special fixat de o coadă de lemn, cu care se apucă și se trag peștii mari după ce au fost prinși.

zbilț s.n. 1 Laț de sîrmă (sau de sfoară, de păr de cal etc.) cu care hingherii prind cîinii fară stăpîn. Căzuse în sbilțul hingherilor (BOGZA). 2 Unealtă alcătuită dintr-un cîrlig fixat pe o coadă, cu care se trag din apă peștii mari după ce au fost prinși. • pl. -uri. /etimol. nec.

ZBILȚ, zbilțuri, s. n. 1. Laț de sîrmă cu care hingherii prind cîinii vagabonzi. 2. Unealtă formată dintr-un cîrlig fixat la o coadă de lemn, cu Care se apucă și se scot din apă peștii mari după ce au fost prinși.

ZBILȚ, zbilțuri, s. n. 1. Laț de sîrmă cu care hingherii prind cîinii vagabonzi. 2. Unealtă formată dintr-un cîrlig special fixat de o coadă de lemn, cu care se apucă și se trag afară din apă peștii mari, după ce au fost prinși.

ZBILȚ ~uri n. 1) Laț de sârmă cu care hingherii prind câinii vagabonzi. 2) Instrument special, care constă dintr-un cârlig sau o plasă fixată la capătul unui băț, folosit la scoaterea peștilor mari din apă. /Orig. nec.

zbilț, V. bilț.

bilț snm vz zbilț

ghilț¹ sn vz zbilț

zbilci sm vz zbilț

bilț și zbilț, ghilț și zghilț n., pl. urĭ (cp. cu ung. bélc, sîmbure). Rar. Laț de prins animale (păsărĭ, cînĭ): îșĭ vîrî grumaziĭ în ghilț și se spînzură (Agrb. Înt. 134). – Și belț (Trans. vest).

ghilț, V. bilț.

zbilț s. n., pl. zbilțuri

zbilț s. n., pl. zbilțuri

zbilț s. n., pl. zbilțuri

zbilț

ZBILȚ, zbilțuri, s. n. ~ (creație onomatopeică, care presupune ideea unei mișcări dezordonate ca cea a unei păsări sau a unui animal care se zbate pentru a se elibera dintr-o cursă; relația semantică este aceeași ca a interj. smîc cu subst. smîc = laț; pentru explicarea fonetică a interj. imitative *bîlț sau *bilț, cf. bîț, zgîlț, (go)gîlț, hîlț(a), etc.; unica explicație a etimologiei acestui cuvînt care s-a încercat să se facă pînă acum (din magh. bélc = cocean) este puțin probabilă)

GHILȚ, ghilțuri, s. n. (Var.) Zbilț. (cf. zbilț)

sbilț (zbilțuri), s. n. – Laț, coardă pentru prins animale. – Var. zbilț, bilț, (s)ghilț, Trans. belț. Creație expresivă, care presupune ideea unei mișcări dezordonate ca cea a unei păsări sau a unui animal care se luptă să iasă din capcană; legătura semantică este la fel cu cea din smîrc, interj. cu smîc „laț”. Pentru explicația fonetică a lui *bîlț sau *bilț, interj. imitativă, cf. bîț, sgîlț, (go)gîlț, hîlț(a) etc. Singura explicație care s-a dat pînă azi acestui cuvînt este puțin probabilă (din mag. bélc „cocean” după Scriban). Der. sbilțui (var. bilțui, (s)ghilțui, înghilțăi, înghilța), vb. (a îmbrățișa, a strînge tare); sbalț (var. zbalț, sbanț, zbanț), s. n. (laț, belciug; brățără, virdă, inel; placă), a cărui legătură cu germ. Band (Geheeb, JB, IV, 31), cu bantă (Candrea) sau cu balț (Scriban) este incertă (balț, poate, totuși, să fi influențat vocalismul acestor var.); sbănțui, vb. (a prinde, a fixa, cu un cerc; a întări, cu o șipcă sau cu o șină de fier; refl., a zburda, a face șotii), al cărui ultim sens, cel mai răspîndit, depinde mai puțin de cele anterioare, decît de ideea expresivă de bază (relația cu it. sbalzare, „a sări”, sugerată de Scriban, nu este probabilă); sbănțuială (var. sbănțuitură), s. f. (joacă, hîrjoană). Cf. sbengui, sburda.

ghilț ghilți, s.m. și ghilțuri, s.n. (reg.) 1. laț de prins păsări, smâc. 2. pâslă.

a-i da (cuiva) jbilțul expr. (er.) a acosta (pe cineva).