VĂRATIC, -Ă, văratici, -ce, adj., s. n. I. Adj. De vară, specific verii. ♦ (Despre plante, fructe etc.) Care se dezvoltă, se coace vara; timpuriu. II. S. n. 1. Locul unde sunt duse oile vara la pășunat. 2. (Reg.) Taxă pentru pășunatul vitelor pe locul cuiva în timpul verii; vărat (2). [Var.: văratec, -ă adj., s. n.] – Vară + suf. -atic.

văratic, ~ă [At: ANON. CAR. / V: ~tec a, sn / Pl: ~ici, ~ice / E: vară + -atic; 14-18 cf și văra] 1 a Care ține de vară (1) Si: estival (3), (îvr) văros² (1). 2 a Caracteristic verii (1) Si: estival (1), (îvr) văros² (2). 3 a Care se manifestă vara (1) Si: estival, (îvr) văros² (3). 4 a (D. obiecte de îmbrăcăminte) Care este adecvat verii (1). 5 a (Trs; fig; d. oameni sau d. firea lor) Comunicativ (1). 6 a (Trs; fig; d. oameni sau d. firea lor) Prietenos. 7 a (Trs; fig; d. oameni sau d. firea lor) Vioi (4). 8 a (Îe; îf văratec) A fi ~tec de gură A fi vorbăreț. 9 a (D. plante) Care ajunge la maturitate în timpul verii (1). 10 a (D. plante) Care face fructe timpurii. 11 a (D. unele varietăți de fructe) Care se coace vara (1) (de timpuriu) Si: (reg) oarzăn, orzaștin, orzatic, pârgav, pârgaviț, timpuriu. 12 a (Reg; d. vaci) Care fată înainte de termen. 13 a (Trs; Olt; d. locuri) Care este expus la soare și a cărui vegetație apare de timpuriu Si: (reg) văros² (4), (pbl) vărat² (1). 14 sn Vărat¹ (1). 15 sn (Spc) Loc favorabil pășunatului, mai ales la munte, pe care sunt ținute animalele erbivore, mai ales oile, de primăvara până toamna. 16 sn Vărat¹ (2). 17 sn (D. păsările migratoare) Petrecere a verii, într-un anumit loc care oferă condițiile necesare procurării hranei, reproducerii etc. 18 sn Loc care oferă condițiile necesare procurării hranei, reproducerii etc., în care își petrec vara păsările migratoare și peștii migratori.

văratic, -ă adj., s.n. I adj. 1 Care ține de vară, care este specific verii; care se manifestă vara. Cerul mai mult senin, dar cu averse văratece (TUD.). 2 (despre plante) Care se dezvoltă, ajunge la maturitate în timpul verii. ♦ (mai ales despre fructe) Care se coace vara; timpuriu. 3 (reg.) Care este expus la soare și a cărui vegetație apare timpuriu. II s.n. 1 Locul unde sînt duse oile vara la pășunat. 2 Ținere a animalelor erbivore, în special a oilor, de primăvara pînă toamna, în locuri favorabile pășunatului, mai ales la munte. 3 Perioadă din timpul verii cînd oile sau alte animale sînt ținute în pădure sau în braniște. 4 Taxă pentru pășunatul vitelor pe locul cuiva în timpul verii; vărat. • pl. -ci, -ce. și văratec, -ă adj., s.n. /vară + -atic.

VĂRATIC, -Ă, văratici, -ce, adj., s. n. I. Adj. De vară, specific verii. ♦ (Despre plante, fructe etc.) Care se dezvoltă, se coace vara; timpuriu. II. S. n. 1. Locul unde sunt duse oile vara la pășunat. 2. (Reg.) Taxă pentru pășunatul vitelor pe locul cuiva în timpul verii; vărat(2). [Var.: văratec, -ă adj., s. n.] – Vară + suf. -atic.

VĂRATIC², -Ă, văratici, -e, adj. De vară; de vară timpurie. Avionul a trebuit să meargă pe deasupra norilor, într-o lumină de soare văratic. SAHIA, U.R.S.S. 219. Împlu aerul văratic de mireasmă și răcoare A popoarelor de muște sărbători murmuitoare. EMINESCU, O. I 85. ♦ (Despre plante, fructe) Care se dezvoltă, se coace vara; devreme, timpuriu. Era într-o zi dis-de-dimineață spre sfîrșitul lui august... cînd merele văratice cad de pe ramuri. GALACTION, O. I 321. Numai la dînsul și încă la vro două locuri din sat era cîte un cireș văratic, care se cocea-pălea de duminica mare. CREANGĂ, O. A. 56. – Variantă: văratec, -ă (DRAGOMIR, P. 53, EMINESCU, N. 47) adj.

VĂRATIC¹ ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de vară; caracteristic verii. Soare ~. 2) (despre fructe, legume) Care se coace devreme. Mere ~ce. Pătlăgele ~ce. /vară + suf. ~atic

văratic a. de vară: umplu aerul văratic de mireasmă și ninsoare EM. ║ n. locul unde vitele pasc vara și plata pentru pășunatul lor.

vărátic (est) și -ec (vest), -ă adj. (d. vară 1). De vară: strugurĭ văraticĭ. S. n., pl. e. Locu unde vitele pasc vara. Plata pășunatuluĭ în acest loc.

văratec, ~ă a, sn vz văratic

văratec, -ă adj., s.n. v. văratic.

VĂRATEC, -Ă adj. v. văratic².

văratic¹ adj. m., pl. văratici; f. văratică, pl. văratice

văratic¹ adj. m., pl. văratici; f. văratică, pl. văratice

văratic adj. m., pl. văratici; f. sg. văratică, pl. văratice

văratic

văratic.

VĂRATIC adj. v. timpuriu.

VĂRATIC adj. precoce, timpuriu, (rar) precopt, (reg.) oarzăn, orzatic, orzesc, primăriu, scorumnic, (Transilv. și Ban.) pîrgav, pîrgaviț. (Mere ~.)

Văratic ≠ iernatic

văratec, (văratic), adj. s. – 1. (adj.) De vară, specific verii. 2. (s.n.) Locul unde pasc vitele vara. ♦ (top.) Văratec, mlaștină situată în Munții Lăpușului, la 1.300 m alt., în apropierea Vf. Văratec (Timur, 2007: 33); Văratec, vf. (1.357 m) în Munții Lăpușului. – Cf. văratic (< vară + suf. -atic) (Scriban, DEX, MDA).

văratec, (văratic), adj. s. – 1. (adj.) De vară, specific verii. 2. (s.n.) Locul unde pasc vitele vara. Văratec, vârf (1358 m.) în M-ții Lăpușului. – Din vară + -tec.